Concertul simfonic dedicat Zilei Culturii Naționale la Filarmonica de Stat Sibiu a stat sub semnul dialogului între generații de muzicieni, iar orchestra se numără printre cele mai bune din România în acest moment, în opinia maestrului Cristian Mandeal.
Filarmonica de Stat Sibiu a dedicat Zilei Culturii Naționale concertul simfonic de joi, 18 ianuarie, sub conducerea muzicală a maestrului Cristian Mandeal. Solistul serii a fost tânărul clarinetist Petru Pane. Programul a debutat cu „Hydra” pentru orchestră mare, interpretată în primă audiție la Sibiu, în prezența compozitorului Ștefan Stoianovici, a continuat cu o altă lucrare contemporană – Concertul pentru clarinet și orchestră de Aurel Stroe – și s-a desăvârșit prin Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13, de George Enescu, denumită și „Eroica enesciană”.
„Avem muzici foarte proaspete, foarte noi, cum este această «Hydra» de Ștefan Stoianovici, un compozitor care are 25 de ani, mai este încă student și deja scrie ca un om foarte matur și cu sens și cu conținut. Îl avem pe Petru Pane care este o mare, mare speranță – nu de viitor, actuală deja – pentru neobișnuitul solist clarinet, instrument pe care-l stăpânește într-un mod cu totul excepțional, superior. Marele nostru clarinetist zace îl el în clipa de față. Vorbim din nou despre dialog între compozitori: marele nostru Aurel Stroe, care face parte din acea așa-numită generație de aur, împreună cu Vieru, Ștefan Niculescu, Olah, Pascal Bentoiu, generația imediată de după George Enescu și, în sfârșit, ne întoarcem în istorie, la prima simfonie a lui George Enescu, scrisă în 1905. Pentru mine, fiecare lucrare de Enescu este un eveniment. Eu am înregistrat întreaga operă simfonică a lui Enescu și sunt îndrăgostit de muzica lui. Enescu, pentru mine, este unul dintre cei mai apropiați compozitori, iar în orice caz, din compoziția românească este cel mai apropiat. Este un compozitor genial, care n-a putut fi depășit până în ziua de azi. Un al doilea Enescu încă nu s-a născut la noi”, a explicat dirijorul Cristian Mandeal.
Și în ceea ce privește nivelul artistic al orchestrei sibiene, Cristian Mandeal a avut cuvinte de apreciere: „Le-am și spus-o, mi se pare că se află într-un real, vizibil progres. Acest program eu n-aș fi îndrăznit să-l fac acum 3-4 ani cu ei, dar iată că acum am venit fără nici o grijă, știind deja de la ultimul concert de dinainte cu cine mă voi întâlni. Orchestra este într-un foarte mare progres și tot ceea ce se petrece aici mi se pare că este de bun augur. În momentul acesta, orchestra Filarmonicii din Sibiu face parte din buchetul de orchestre de mare valoare din România”.
Următorul concert al stagiunii 2023/2024 „Henry Selbing” îl aduce la Sala Thalia pe pianistul Alessandro Deljavan. La pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu se va afla Alessandro Crudele. Programul cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven și Wolfgang Amadeus Mozart. Biletele pentru concertul de joi, 25 ianuarie, ora 19:00, sunt disponibile la casierie și pe www.iabilet.ro la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).