Metodologia de acordare a creditelor transferabile în învăţarea pe parcursul vieţii, aprobată prin Ordinul nr. 6.768 din 12 decembrie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial, la o lună distanţă şi este în vigoare începand cu 17 ianuarie 2024.
Creditele de studii transferabile reprezintă cantitatea de muncă necesară pentru acumularea unui set de cunoştinţe corelate cu competențele solicitate de ocupațiile de pe piaţa muncii.
Aceste credite se obţin ca urmare a absolvirii cursurilor în învățământul superior; în învățământul preuniversitar; în educația și formarea profesională; în educația adulților; în activități pentru tineret și alte tipuri de învățare din afara contextelor formale de educație și formare.
In învățământul superior, o disciplină de studiu are un număr întreg de credite transferabile, de regulă între 2 și 5 credite, după cum este prevăzut in metodologie, iar un credit poate cuantifica 28—30 de ore de pregătire pentru dobândirea rezultatelor învățării. Creditele se recunosc, se echivalează şi se transferă în scopul continuării studiilor dintr-un program de studii în altul sau între instituţii de învăţământ superior.
In educația și formarea profesională, care se referă la calificări, volumul de muncă alocat pentru un credit este de 30 de ore, din care 15 ore didactice şi 15 ore de studiu individual.
Educația și formarea profesională cuprinde: educația și formarea profesională inițială și continuă a adulților; programe de formare profesională a adulților care pot fi desfășurate și de către furnizorii de formare profesională autorizați ; serviciile educaționale, de orientare, informare și consiliere oferite în centrele comunitare de învățare permanentă în parteneriat cu furnizorii de educație.
Calificare în funcție de orele de pregătire
In cazul formării profesionale se pot obţine niveluri diferite de calificare, în functie de volumul de ore alocat pregătirii, din care nivelul 1 de calificare se acordă 12 credite transferabile, nivelul 2 de calificare se acordă 24 de credite transferabile, nivelul 5 de calificare se acordă 96 de credite transferabile, corespunzătoare unui număr de 1.440 de ore didactice și 1.440 de ore de studiu individual.
Pentru dobândirea unei singure competenţe se pot aloca unul sau mai multe credite transferabile, reprezentate prin numere întregi.
In prezent, în Romania, în vederea recunoașterii competențelor, rezultatelor învățării și calificărilor în învățarea pe tot parcursul vieții se utilizează Sistemul european de credite transferabile şi ghidul ECTS elaborat de Comisia Europeană. Iar diseminarea acestuia ii revine, ca atribuţie, Autorităţii Naţionale pentru Calificări (ANC).
Conţinutul Metodologiei poate fi consultat aici