Pus pe liber de FC Hermannstadt, Cristi Bărbuț își caută altă echipă. ”Momentan nu am găsit nimic”

Pus pe liber de FC Hermannstadt, mijlocașul de bandă Cristi Bărbuț (28 ani) își caută echipă, iar dacă nu va găsi va rămâne la Sibiu până în vară. 

Oficialii clubului sibian au negociat vara trecută rezilierea contractului cu Cristi Bărbuț, însă cele două părți nu au ajuns la un acord, astfel că mijlocașul de bandă a continuat în acest sezon pe malul Cibinului. Cum era de așteptat, jucătorul a primit însă puține minute în campionat, unde a totalizat 86 de minute în 5 partide.
”Momentan îmi caut echipă, nu am găsit încă ceva. În mare parte este aceeași situație ca și în vară. Îmi doresc să plec, caut echipă, dacă nu voi găsi voi rămâne la Sibiu, pentru că am contract până în vara viitoare. Nu știu însă ce voi face” a spus Cristi Bărbuț.

Mijlocașul lateral a primit mai multe șanse în meciurile de cupă și a reușit în prelungirile jocului de  la Târgoviște golul decisiv prin care FC Hermannstadt continuă în sferturile de finală ale competiției KO. ”Am fost bucuros după acel gol, dar nu s-a schimbat nimic în privința situației mele la Sibiu. Orice reușită e importantă, cu atât mai mult cu cât am ajutat echipa să se califice mai departe. Ca orice jucător, speram să joc mai mult” a mai spus Bărbuț.

Petrișor Petrescu este și el în aceeași situație și neinclus în lotul lui Marius Măldărășanu își caută altă echipă, fiind în discuții cu o echipă de eșalon secund.

 

Ultima oră

Comentariul meu