Frăție ruptă de un ordin de protecție. Sibian reținut fiindcă s-a apropiat de casa părintească

Un bărbat a fost reținut de polițiștii sibieni după ce a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat de casa părintească. 

Frăție ruptă de un ordin de protecție. Sibian reținut fiindcă s-a apropiat de casa părintească

În luna august a anului trecut, judecătorii au emis un ordin de protecție prin care unui bărbat i s-a interzis să se apropie de părinți și de frate, el fiind obligat, totodată, să evacueze casa părintească. În 16 ianuarie, el a încălcat măsurile dispuse prin ordinul respectiv și s-a apropiat de familie.

„În fapt, la data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, în localitatea Glâmboaca, bărbatul în vârstă de 49 de ani s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de fratele său, beneficiar, alături de părinți, al unui ordin de protecție emis de Judecătoria Avrig”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În baza probatoriului administrat, polițiștii avrigeni au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore. Bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică