Au început lucrările pe tronsonul Boița - Cornetu al autostrăzii A1, Sibiu - Pitești. Va avea 50 de tuneluri, poduri și viaducte și ar trebui să fie gata în 2028

Tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, care va traversa Defileul Oltului, a început să fie construit. Lucrările ar trebui să fie finalizate până în 2028, dar specialiştii în infrastructură susţin că sunt mari şanse ca termenul să nu fie respectat, scrie ObservatorNews.

Au început lucrările pe tronsonul Boița - Cornetu al autostrăzii A1, Sibiu - Pitești. Va avea 50 de tuneluri, poduri și viaducte și ar trebui să fie gata în 2028

Tronsonul, cu o lungime de 31,3 kilometri, va lega Boiţa, din judeţul Sibiu, de localitatea Cornetu, în Vâlcea. Pe acest tronson vor fi construite 7 tuneluri, 27 de viaducte şi 22 de poduri.

Lucrările au început cu întârzieri, din cauza unor probleme birocratice. În primul rând, a fost nevoie să fie obţinute avizele de mediu pentru defrişarea pădurilor din zonă. De asemenea, studiul geotehnic nu a fost finalizat.

Constructorii turci care se ocupă de lucrări susţin că au experienţă în construirea de autostrăzi în zone dificile şi că vor finaliza tronsonul la timp. Cu toate acestea, specialiştii în infrastructură sunt sceptici.

„Sunt multe probleme birocratice pe lot. În primul rând e o problemă cu accesul unde sunt păduri, cu terminarea studiului geotehnic. Deci, nici vorbă să fie terminată toată documentaţia astfel încât să se poate executa cap-coadă”, a declarat Ionuţ Ciurea, de la Asociaţia Pro Infrastructura.

Când va fi gata, autostrada Sibiu-Piteşti va avea 122 de kilometri, ceea ce înseamnă că drumul care acum se face uneori în 2-3 ore ar putea fi parcurs în mai puţin de 60 de minute.

Au început lucrările pe tronsonul Boița - Cornetu al autostrăzii A1, Sibiu - Pitești. Va avea 50 de tuneluri, poduri și viaducte și ar trebui să fie gata în 2028

Ultima oră

Comentariul meu

Publică