Atacantul echipei FC Hermannstadt, Daniel Paraschiv este aproape refăcut după accidentarea musculară suferită în ultimul meci de campionat și ar putea fi apt la primul joc oficial din acest an, cel din deplasare, cu U Cluj.
Daniel Paraschiv a fost inclusiv la renumita ”vrăjitoare” Marijana Kovacevic pentru a se recupera după o accidentare musculară. Reintrat pe teren la jocul cu Sepsi, Para-gol s-a ”rupt” din nou, însă problema a apărut mai sus față de cea inițială. În actuala stagiune, Daniel Paraschiv a jucat în 20 de meciuri din Superliga, reușind să contribuie cu 6 goluri și 3 pase decisive.
Paraschiv spune că în jocul cu Sepsi nu a fost vorba de o recidivă a accidentării inițiale, pentru care a fost la clinica din Serbia. ”Sunt bine, puțin supărat pe această accidentare pe care am suferit-o la ultimele meciuri, pentru că a fost o accidentare complementară celei dinainte și cumva nu am reușit să mă antrenez mereu cu echipa. Am făcut mult separat, însă mă bucur că acum mă simt mai bine și sper ca de săptămâna viitoare să intru în pâine. Nu aș spune că a fost vorba neapărat de recidivă, m-am rupt puțin mai sus, dacă era vorba de asta cred că timpul de recuperare era mult mai mare. Acum sunt destul de bine, am intrat în partea de după finală a recuperării și aștept doar să revin pe teren. M-am pregătit foarte bine, chiar dacă separat, mi-am văzut de treabă, am tras tare la antrenamente, cât de mult am putut. Lucrurile arată foarte bine acum și sper să îi bucur pe suporteri la meciurile ce vor urma” a spus vârful pentru paginile oficiale ale clubului.
”Nu am avut discuții legate de transfer”
Deși în presa centrală s-a scris că există interes din Franța pentru Paraschiv, jucătorul neagă acest lucru, iar pe masa celor de la FC Hermannstadt nu a ajuns vreo ofertă. ”În cazul unei oferte, cel mai important e să fiu informat de către conducerea clubului, atunci înseamnă că este ceva real. Acest lucru nu s-a întâmplat, președintele și directorul sportiv au fost tot timpul alături de noi și nu am avut discuții legate de acest subiect. Am citit și eu în presă, dar nu cred că este adevărat, dar ar fi bine să fie interes pentru orice jucător, nu doar pentru mine, pentru că este important și pentru club să atragem atenția altor echipe mult mai mari” a declarat atacantul.
”Șansă bună la play-off și la cupă”
Vârful speră la play-off și câștigarea cupei. ”Mai e destul de mult de jucat și personal îmi doresc doar să fiu sănătos, restul va veni de la sine. Cu echipa avem o șansă bună atât la play-off, cât și la Cupa României. Atâta timp cât suntem angrenați în mai multe curse, de ce să nu încercăm să le câștigăm? Cred că asta e dorința fiecăruia” a mai spus Daniel Paraschiv.
Daniel Paraschiv a ajuns la Sibiu în ianuarie 2022, după ce CFR Cluj l-a cedat sub formă de împrumut, iar în iulie 2022 a semnat liber de contract cu formația pregătită de Marius Măldărășanu.
În tricoul sibienilor, atacantul a jucat în 75 de meciuri, a dat 26 de goluri și a oferit șase pase decisive, iar pe 20 noiembrie 2022 a debutat cu gol la echipa națională a României.