Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu are în dotare un nou ecograf, cumpărat de spital în urma unei donații a Asociației Împreună pentru Sănătate, în valoare de 200.000 de lei. Suma menționată provine din sponsorizarea primită de la firma sibiană ALBIS Plastic.
Noul ecograf a fost amplasat în camera de resuscitare a Unității de Primiri Urgențe, fiind folosit în diagnosticul de urgență al pacienților care ajung în UPU în stare critică. Ecograful completează aparatura deja existentă în UPU, astfel că în acest moment fiecare spațiu de tratament din acest serviciu beneficiază de un astfel de aparat.
„Este vorba despre un ecograf performant cu trei sonde de examinare ultrasonografică a adulților (examinări abdominale, cardiace, țesuturi moi, vase, pulmonare). S-a decis amplasarea lui în camera de resuscitare, unde ne este extrem de util în diagnosticul de urgență al pacienților critici. Vine în completarea celorlalte aparate de ecografie din UPU, astfel încât fiecare spațiu de tratament din serviciul nostru beneficiază de un astfel de aparat, scăzând timpii de investigare a pacienților cu această metodă de diagnostic. Un act medical modern și de calitate se bazează pe o resursă umană bine pregătită și suficientă ca număr (mai ales în serviciul de urgență care se confruntă cu supraaglomerare din punct de vedere al pacienților), dar importantă este și dotarea tehnică corespunzătoare a serviciilor medicale. Pe această cale, dorim să le mulțumim sponsorilor pentru ajutorul oferit nouă și mai ales pacienților noștri ”, a declarat dr. Bogdan Csillag, șeful Unității de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu.
„Continuăm să sprijinim dotarea SCJU Sibiu cu aparatură modernă. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără generozitatea sponsorilor care ne rămân mereu aproape în acest demers. Cu această ocazie dorim să transmitem mulțumiri firmei ALBIS Plastic Sibiu, care ne-a onorat cu o donație în valoare de 200.000 de lei, cu ajutorul căreia spitalul a achiziționat acest ecograf necesar pentru creșterea calității actului medical”, a declarat Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.
„Firma ALBIS Plastic este cel mai important distribuitor de granule mase plastice din România, cu o cifră anuală netă de afaceri de 45 de milioane de Euro (fără TVA), fiind un partener foarte important al industriei locale, dar și naționale. În același timp, suntem mândri de faptul că, în ultimii 7 ani, am sprijinit comunitatea locală prin sponsorizări și donații în valoare totală de peste 3 milioane RON”, a transmis Bogdan Dumitrescu, directorul Albis Plastic.