Un bărbat a fost prins la volanului unui autoturism cu o alcoolemie de peste unu la mie. Mai mult decât atât, sibianul în vârstă de 59 de ani, a lovit o mașină și a plecat de la locul accidentului.
”La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Hipodromului, un sibian în vârstă de 59 de ani a acroșat un autoturism, după care și-a continuat deplasarea până pe strada Iernii, în apropiere de intersecția cu Calea Dumbrăvii, unde a fost depistat de către polițiștii rutieri.
Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul penal.