O pensionară din Sibiu și-a omorât soțul, dar a scăpat de închisoare. L-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie

O femeie din Sibiu și-a omorât soțul, înjunghiindu-l cu un cuțit de bucătărie, dar a scăpat de închisoare. Aceasta a primit o pedeapsă cu suspendare. 

O pensionară din Sibiu, în vârstă de 61 de ani, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce și-a omorât soțul. În fața instanței, aceasta a relatat că totul s-a întâmplat în urma unei dispute, că nu a intenționat să îi ia viața și că a fost legitimă apărare. Din acest motiv, femeia nu va sta după gratii. 

Soție supusă abuzurilor de soțul alcoolic

Femeia, în vârstă de 61 de ani, are doi copii cu soțul ei. Relația lor nu era una tocmai fericită. Bărbatul, alcoolic, o abuza verbal, fizic și emoțional, și deseori aveau conflicte. Dar toate acestea erau ținute departe de rude, prieteni și chiar și de cei doi copii. Cu toții credeau că duc o viață fericită. „Cei doi încercau să mențină aparențele unei familii fericite, atât față de părinții inculpatei, cât și ai soțului, față de prieteni, rude și chiar față de proprii copii”, se arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro. 

Violențele escaladaseră, în trecut, pe fondul consumului excesiv de alcool, fiind nevoie de intervenția polițiștilor, care i-au adus la cunoștință femeii posibilitatea emiterii unui ordin de protecție, însă aceasta a refuzat de fiecare dată. În trecut, soțul femeii a fost internat la Psihiatrie în vederea tratării alcoolismului, dar, fiindcă a continuat să consume alcool, nu și-a administrat tratamentul prescris. A avut o perioadă de abstinență de o lună, iar în ianuarie 2023 a început din nou să bea. 

Și-a omorât soțul cu un cuțit de bucătărie 

În dimineața zilei de 5 martie 2023, a avut loc o nouă dispută între ei. Bărbatul consumase alcool și i-a cerut femeii să întrețină relații intime. Aceasta a refuzat. „Au urmat violențe din partea soțului prin care încerca să-și îngenuncheze soția. Aceasta a refuzat fugind de soț prin casă și încercând să-l filmeze sub amenințarea că va arăta înregistrarea copiilor. Într-un final, soțul s-a retras în camera sa, iar soția crezând că s-a aplanat conflictul prin retragerea la somn a soțului, s-a reîntors la activitatea sa în bucătărie”, se arată în rechizitoriu. 

Câteva clipe mai târziu, în timp ce femeia gătea în bucătărie, a fost abordată din nou de soț, cu aceeași intenție de a întreține un raport sexual oral. Pentru a scăpa de insistențele lui, aceasta, având un cuțit în mână, cu care toca legume, l-a înțepat superficial în zona abdominală și toracică. Una dintre lovituri însă a fost mai intensă și a dus la penetrarea intraabdominală cu lezarea mezenterului și, implicit, la o hemoragie internă.  

Femeia a observat că bărbatul sângerează, dar nu a luat nicio măsură, pe motiv că acesta a refuzat să meargă la spital. Cu toate acestea, soțul a ieșit în balcon și, într-un schimb de replici cu un vecin, i-a cerut acestuia să sune la ambulanță pentru că a fost înjunghiat. În acel moment, femeia, auzind discuția, i-a spus vecinului „să nu îl bage în seamă că este băut și nu are nimic”. 

În aceeași zi, în casa soților a venit fiica lor, însoțită de ginere. Cei doi au aflat de cele întâmplate, iar fata i-a dezinfectat rana tatălui și l-a pansat cu un plasture. „Martorul a precizat cu ocazia audierii că a văzut că socrul nu acuza dureri în zona abdomenului și părea că este bine, astfel că nu au chemat ambulanța și nici nu l-au dus la spital”, se mai arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro. 

Cu toate acestea, a doua zi, în 6 martie 2023, bărbatul a decedat. Moartea acestuia s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii acute consecutive hemoragiei interne, ca urmare a plăgii tăiate-înțepate abdominal. 

A scăpat de închisoare pentru că a fost legitimă apărare

În urma celor întâmplate, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestată la domiciliu. 

În fața instanței, ea și-a recunoscut fapta, însă a precizat că intenția ei nu a fost să îl omoare pe soț, ci doar să îl îndepărteze. Femeia a cerut, prin intermediul avocatului, să primească o pedeapsă minimă, având în vedere împrejurările în care s-a petrecut fapta. Sibianca a arătat că se află la primul conflict cu legea penală, că nu are antecedente, și că prezintă perspective ridicate de integrare în societate. Mai mult, la rândul ei, ea reprezintă un sprijin material și emoțional pentru familie. „Inculpata provine din mediul rural, în sensul de mediu tradiționalist, conservator, guvernat de principii bine înrădăcinate cu privire la relațiile dintr-o familie. (…) Relația dintre inculpată și familia soțului era o relație apropiată, fiind apreciată pentru hărnicie și blândețe, calm și răbdare, fapt pentru care își atrăgea resentimente din partea soțului. (…) Relațiile dintre copii și inculpată erau apropiate, găsind în copii un scop în viață. Și în prezent copiii și nepoții reprezintă un factor motivator, având o relație foarte apropiată cu aceștia”, se arată în referatul de evaluare atașat la dosar. 

Cu toate acestea, femeia a fost condamnată la 4 ani, 5 luni și 10 zile închisoare cu executare pentru infracțiunea de violență în familie în varianta omorului. Sentința nu a fost definitivă, astfel că a făcut apel, iar dosarul a fost judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. Acolo, încadrarea juridică s-a schimbat în „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie” cu circumstanțe atenuante. 

„Prin urmare, în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii comise de inculpată, apreciem că aceasta nu a urmărit și nu a acceptat producerea rezultatului faptei sale, în sensul prevederilor art. 16 alin. 3 Cod penal, respectiv a decesului soțului său, în momentul în care, având cuțitul de bucătărie în mână, s-a întors și a încercat să-l îndepărteze pe acesta în încercarea lui de a o supune unui raport sexual neconsimțit, înțepându-l în zona abdominală, înțepătură soldată cu lezarea mezenterului și producerea unei hemoragii interne. Inculpata a lovit-o cu intenție pe victimă, rezultatul produs, respectiv decesul acesteia nu a fost prevăzut, producându-se din culpă, ceea ce înseamnă că ne aflăm în prezența formei de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 5 Cod penal, respectiv a culpei depășite, formă de vinovăție specifică infracțiunii prevăzute de art. 195 Cod penal”, au decis magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Sibianca a fost condamnată definitiv, înainte de sărbători, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Vreme de 3 ani, ea se va afla sub supraveghere și va trebui să presteze și muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. 

Ultima oră