Lămuriri de la Primărie despre abonamentele pentru parcarea din Hipodrom. „Confuzia cetățeanului a apărut din cauză că nu s-a informat”

Primăria Sibiu răspunde nemulțumirilor sibianului care afirma că în parcarea supraterană din Hipodrom s-a creat haos, fiind eliberate abonamente pe aceleași locuri pentru mai multe persoane.

Lămuriri de la Primărie despre abonamentele pentru parcarea din Hipodrom. „Confuzia cetățeanului a apărut din cauză că nu s-a informat”

Reprezentanții Primăriei Sibiu vin cu clarificări referitoare la abonamentele cu loc rezervat din parcarea supraetajată din Hipodrom, după ce un sibian s-a arătat nemulțumit de cum s-a procedat în vederea emiterii locurilor de parcare din Hipodrom. Primăria susține că cetățeanul în cauză nu s-a informat corect înainte de a exprima public o opinie.

Pentru corecta informare a cetățenilor, Primăria Sibiu face mai multe precizări. În primul rând, abonamentele contractate anul trecut au expirat în 31 decembrie 2023, așa cum scrie pe abonament și în conformitate cu prevederile HCL nr. 425/2022, art. 5.

 

De asemenea, cardurile de acces primite anul acesta la achiziția unui nou abonament sunt active din momentul efectuării plății, așa cum scrie pe abonament. Acest card permite deținătorului să parcheze în această parcare, pe noul loc de parcare atribuit sau oriunde găsește loc liber, din momentul achiziției și până în 17 ianuarie, locul rezervat prin acest abonament urmând să fie disponibil exclusiv din 17 ianuarie, așa cum s-a anunțat, de altfel. De ce numai din 17 ianuarie? Pentru că până în 16 ianuarie cetățenii sunt așteptați la ghișeele SPADPP pentru achiziția unui nou abonament, valabil în 2024, în HCL nr. 425/2022 art. 7 specificându-se că cererile se depun în primele 10 zile lucrătoare din anul pentru care se solicită abonamentul. Prin urmare, în 17 ianuarie fiecare cetățean își va putea utiliza locul rezervat.

Lămuriri de la Primărie despre abonamentele pentru parcarea din Hipodrom. „Confuzia cetățeanului a apărut din cauză că nu s-a informat”

Reprezentanții Primăriei Sibiu susțin că „cetățenii care au deținut abonamente valabile pentru anul trecut pot parca în continuare, până în 17 ianuarie, pe orice loc disponibil din parcare. Motivul pentru care cardurile de acces în parcare emise în 2023 sunt valabile până în 17 ianuarie 2024, FĂRĂ LOC REZERVAT, este o măsură adoptată pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Astfel, li se acordă această perioadă de grație pentru a le da timp să ajungă la ghișeu în scopul achiziționării unui nou abonament. Dacă cardurile de acces ar fi fost revocate în 31 decembrie 2023, cetățenii cu abonamente valabile în 2023 ar fi trebuit să plătească din 1 ianuarie 2024 tariful de 1 leu/h până în ziua în care ar fi ajuns la ghișeu să achiziționeze un nou abonament. Menționăm că la ultimul nivel, pe terasa parcării sunt în permanență locuri disponibile care pot fi utilizate”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

„Confuzia cetățeanului a apărut din cauză că nu s-a informat și nu a citit anunțurile publice cu atenție. Acțiunea de contractare a abonamentelor valabile pentru acest an se desfășoară corect și se va încheia în scurt timp”, se arată în răspunsul trimis de Primărie.

Citește și: ”Dorel de Sibiu” în acțiune la parcarea din Hipodrom. Primăria a eliberat abonamente pe aceleași locuri pentru mai multe persoane

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Nu s-a mai spus nimic dinspre primărie în legătură cu posibilitatea de atribuire locuri de parcare in aproprierea reședinței cetățenilor??