Handbalistele de la Măgura s-au calificat în turul 2 al Cupei României

Echipa feminină de handbal Măgura Cisnădie s-a calificat fără probleme în turul 2 al Cupei României, după ce a câștigat sâmbătă dimineața, la Turda, scor 35-25 cu formația de eșalon secund, Liceul Teoretic Liviu Rebreanu. 

Handbalistele de la Măgura s-au calificat în turul 2 al Cupei României

Cum era firesc, echipa pregătită de Alexandru Weber nu a avut probleme în primul tur al cupei, acolo unde a întâlnit o formație de eșalon secund, pe Liviu Rebreanu Turda. Echipa cisnădiană s-a desprins din startul meciului, iar la pauză conducea cu 20-14. Diferența a continuat să crească și în repriza secundă, iar portarul Marina Rajcic a fost cea mai bună jucătoare de pe teren.

La final, Măgura s-a impus cu 35-25 și merge în turul 2 al cupei, acolo unde așteaptă să își afle viitorul adversar. Nu au jucat deloc Caliskan și Kepic, care au fost menajate.

Primul joc de campionat este programat pe 14 ianuarie, la Brașov, cu Corona. Pe 17 ianuarie, Măgura va juca la Cisnădie, cu Rapid București. Echipa cisnădiană a pierdut-o în această iarnă pe Batinovic, care s-a accidentat la Campionatul Mondial și a fost operată de ligamente.

Măgura: Rajcic, Pașca – Abed Kader 6, Galinska 6, M. Ilie 5, Bardac 4, Jlezi 3, Vasileusakaya 3, Tătar 3, Roșu 2, Moldoveanu 2, Neagu 1.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică