incendiu într-un restaurant din mediaș. bucătăria, inundată cu fum
foto: arhivă

Pompierii medieșeni au intervenit, vineri, la un restaurant din Mediaș, acolo unde au fost semnalate degajări mari de fum în bucătărie. 

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență pe Strada Greweln din municipiul Mediaș întrucât au fost semnalate degajări de fum la un restaurant. „La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere una de descarcerare și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta în bucătărie cu degajări de fum, fără flacără, la nivelul hotei. Pompierii au acționat pentru ventilarea încăperii întrucât era inundată cu fum și pentru localizarea și lichidarea incendiului”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Potrivit surselor Ora de Sibiu, este vorba despre restaurantul Casa Ardeleană.

Cauza probabilă a degajărilor de fum a fost efectul termic produs la hornul hotei care nu era curățat corespunzător.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ultima oră

Comentariul meu