Sibienii care au abonamente cu loc rezervat în parcarea supraterană din Hipodrom se confruntă zilele acestea cu problema locurilor de parcare. Aceștia spun că Primăria a eliberat mai multe abonamente pentru aceleași locuri.
Un șofer sibian se plânge de dezorganizarea și haosul din parcarea supraterană din Hipodrom, odată cu eliberarea noilor abonamente cu loc rezervat. Bărbatul are abonament cu loc rezervat, însă spune că în ultimele zile a trebuit să își găsească alt loc de parcare, al lui fiind deja ocupat de mașina unui alt șofer care are abonament nou. Acesta susține că a primit o înștiințare prin care a fost informat că noile locuri de parcare sunt disponibile după data de 17 ianuarie. Șoferul bănuiește că oamenii sunt confuzi deoarece pe abonamentele noi scrie că sunt valabile din momentul în care plata este făcută.
„Locul vechi e ocupat de un nou abonat, iar cel nou, de un vechi abonat”
Sibianul spune că din două locuri de parcare pe care le are, niciunul nu este liber din cauza emiterii abonamentelor noi care, pentru câteva zile, se suprapun cu cele noi. „La parcarea din Hipodrom au început realocările de abonamente, o nouă „bătaie” pe locuri. Eu am reușit să îmi continui abonamentul, dar cu un alt loc. În înștiințarea primită scrie că noile locuri se aplică din data de 17 ianuarie, dar noii abonați deja au parcat pe locurile primite, pe care în mod normal încă le deținem, locurile noi fiind valabile doar din 17 ianuarie. Confuzia este probabil din cauza faptului ca pe abonamente scrie «valabil din 03.01.2024», cel puțin în cazul meu, pentru că am făcut abonamentul miercuri. Eu acum nu am unde sa parchez. Locul vechi e ocupat de un nou abonat, iar cel nou, de un vechi abonat deși eu am și abonament din prima zi cu plată, și de ieri achitat și pe 2024”, a spus sibianul.
Acesta nu a stat mult pe gânduri și a căutat o soluție la Primăria Sibiu, însă până în prezent nu a primit un răspuns care să-l ajute pentru rezolvarea acestei neînțelegeri. „În decembrie am ridicat problema locurilor de parcare și nu mi-a răspuns nimeni. Astăzi am sunat din nou la ei, dar mi-au făcut transferul către casierie. Cei de acolo mi-au spus că ei doar încasează banii. Aseară nu am avut loc de parcare. Paznicul ne trimite la ultimul etaj, unde sunt abonamentele fără loc de parcare”, a mai spus acesta.
Parcarea dispune de un număr de 212 locuri pentru autovehicule și 15 locuri pentru motociclete situate la subsol și etajele 1, 2 și 3 pot fi utilizate de cei care cumpără un abonament cu loc rezervat. Restul de 97 de locuri pentru autovehicule și 7 locuri pentru motociclete de la parterul parcării și de pe terasa acesteia pot fi ocupate cu abonament fără loc rezervat sau de către oricine care achită taxa de 1 leu/oră. Abonamentul fără loc de parcare rezervat se poate achiziționa direct de la ghișeu, oricând pe parcursul anului, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de programare online.
Citește și: Abonamente cu Loc Rezervat în Parcarea Hipodrom pentru 2024: Prețurile și procedura de solicitare