Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestația depusă de unul dintre suspecții în cazul dosarului Kreiner. Laurențiu Ghiță rămâne în spatele gratiilor.
Ghiță Laurențiu, unul dintre suspecții în cazul morții omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner, rămâne în arest preventiv. „Joi, 04.01.2024, la dosarul cunoscut opiniei publice ca Dosarul jafului de la Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia formulată de inculpatul G.L. împotriva încheierii penale nr. 121/CC/30.12.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, prin care acesta a confirmat arestarea preventivă a inculpatului G.L, acuzat alături de alți doi inculpați de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată”, a transmis Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru toți cei 3 inculpați s-a dispus arestarea preventivă în lipsă prin încheierea penală nr. 105/19.11.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu. Inculpatul Ghiță Laurențiu a fost ulterior reținut în Scoția și predat autorităților judiciare române în data de 30.12.2023.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, Ghiță urmând să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30.12.2023 și până la data de 28.01.2024, inclusiv.
Citește și: Dosarul Kreiner: Pontul, dat de un prieten. Unul dintre criminali spune că „a vrut doar să îi dea somn”