Un accident rutier a avut loc joi pe Șoseaua Sibiului din Mediaș. O persoană rănită a fost transportată la spital.
Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sighișoara, un bărbat în vârstă de 30 de ani a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 60 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pasagera din autoturismul condus spre Sibiu, o femeie în vârstă de 55 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital conștientă. „O femeie în vârstă de 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale aceasta suferind un traumatism la mâna”, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Toți cei implicați sunt medieșeni. Fără mari probleme de trafic.