Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public din Primăria Sibiu a fost desființat. Fodor: „Am făcut reorganizări unde era o situație de criză” (video)

Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Sibiu a fost desființat la 1 ianuarie. Decizia a fost luată în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local din 2023. 

[brid video=”1519200″ player=”38897″ title=”Astrid Fodor, despre comasarea unor servicii din cadrul Primăriei Sibiu” duration=”228″ description=”Astrid Fodor, despre comasarea unor servicii din cadrul Primăriei Sibiu” uploaddate=”2024-01-03″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1519200_th_659584bae91a8_1704297658.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1519200_sd_659584bae91a8_1704297658.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1519200.mp4″ width=”16″ height=”9″]

Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Sibiu, condus de Lucian Vizantie, a fost desființat la 1 ianuarie 2024. Activitatea acestui serviciu și personalul au fost transferate către Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului, noua denumire, după comasare, fiind Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public. Decizia a fost luată având în vederea prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. 

În raportul de specialitate s-a arătat că Serviciul Salubrizare „are capacitate legală, iar personalul de conducere are experiența profesională adecvată pentru a prelua întreg patrimoniul al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, precum și personalul încadrat în acest serviciu public, cu menținerea funcțiilor și salariilor aferente”. 

Odată cu comasarea serviciilor au fost desființate 7 posturi de inspector și muncitor calificat. De asemenea, au fost desființate posturile de conducere, inclusiv al directorului Lucian Vizantie. A fost desființat, de asemenea, un post de șofer, dar și alte două posturi de șef serviciu de la Salubrizare. „Angajații care au ocupat posturile de conducere desființate vor ocupa funcții de execuție corespunzătoare studiilor și vechimii deținute și vor putea opta pentru ocuparea funcțiilor de conducere nou-create în cadrul noii structuri organizatorice, în cazul în care îndeplinesc condițiile de ocupare aprobate pentru posturile respective”, se arată în raportul de specialitate. 

Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public va fi condus în continuare de directorul Marian Popa. 

Fodor: „Nu peste tot e nevoie de comasare. Unele servicii funcționează foarte bine”

Primarul Astrid Fodor a spus, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local de anul trecut, că nu este nevoie de comasare în cazul tuturor serviciilor, fiindcă unele funcționează foarte bine și au un management bun. Dar, dată fiind noua lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, a fost nevoie ca Serviciul de Administrare a Domeniului Public să treacă în administrarea Serviciului Salubrizare. 

Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public din Primăria Sibiu a fost desființat. Fodor: „Am făcut reorganizări unde era o situație de criză” (video)

„S-a amânat punerea în practică a acestei legislații privind comasarea unor servicii, adică procesul trebuie terminat până la 30 iunie. Noi am făcut un memorandum la Ministerul Dezvoltării, am discutat și cu ministrul Dezvoltării, am discutat cu mai mulți miniștri, iar șansele să ni se aprobe memorandumul sunt zero. În aceste condiții, am început să reorganizăm serviciile, unde într-adevăr este nevoie să consolidăm managementul. La Serviciul de Gestionare a Domeniului Public este nevoie de o consolidare a managementului. Dacă vorbim de administrarea domeniului public, să se înțeleagă, domeniul public, 90% din el, este administrat de Direcția Patrimoniu. Ceea ce face acest serviciu este administrarea parcărilor cu plată, teraselor și acele chioșcuri din Dumbrava și Piața Mică. Între timp i s-a mai dat și activitatea de gestionarea a Bike City. 

Serviciul Salubrizare și Mediu este unul dintre cele mai dificile servicii. Legislația este stufoasă, în continuă schimbare, pe care dacă nu o pricepi, nu poți să o aplici. Ne-am orientat la acel serviciu care are capacitatea managerială să conducă mai departe acest serviciu și să preia și Serviciul de Administrare a Domeniului Public, cu acele câteva activități pe care le are. Inspectorii vor fi toți cumulați. Inspectorul care inspectează dacă se ridică gunoi, poate să inspecteze și dacă s-a plătit parcarea. 

Am început să facem reorganizări unde am constatat că e o situație deja de criză. Treptat vom face și la celelalte servicii astfel încât procesul să se termine până în 30 iunie. Nu peste tot e nevoie de această comasare, sunt servicii care funcționează foarte bine singure, cu management foarte performant. Nu ne-a fost ușor, am considerat că suntem bine organizați, că suntem una dintre primăriile cu cele mai multe servicii publice, formate pe specialități. Dar asta e viața, ne adaptăm la ce dispun guvernanții și încercăm să facem cel mai bine dintr-o situație proastă”, a spus Astrid Fodor.  

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică