Despre comuna Cârța, vecinii brașoveni spun că ține de Țara Făgărașului, în timp ce sibienii susțin că se află în Țara Oltului. În privința unui singur lucru sunt cu toții de acord: Cârța este vestită pentru hărnicia și dârzenia femeilor sale.
Există o întâmplare adevărată, însă foarte puțin cunoscută, care demonstrează cu prisosință acest lucru: cea a clopotului din turnul fostei abații cisterciene.
In Primul Război Mondial, frontul s-a mutat în apropierea localității. Sașii, care la acea vreme erau majoritari în Cârța, au trecut apele Oltului și s-au refugiat în Chirpăr, localitate aflată la 18 kilometri distanță, în direcția orașului Agnita.
Acolo au stat aproape o săptămână și nu mică le-a fost mirarea când, la întoarcere, au constatat că satul le-a fost cruțat. Practic, nici o casă nu a fost distrusă iar toate lucrurile din gospodării erau la locul lor.
Bucuria le-a fost de scurtă durată întrucât, din turnul de veghe al frumoasei abații cisterciene pentru care Cârța este renumită întreaga țară, și nu numai, lipsea clopotul.
„Acel clopot era foarte important pentru întreaga comunitate: bătăile lui indicau ora, zilele de sărbătoare sau, în vechime, anunțau închiderea porții de intrare în sat. Cine nu venea la timp, rămânea afară”, spune Michael Reger, preotul evanghelic din Cârța, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu.
Comunitatea săsească din Cârța nu a dorit să apeleze la sprijinul pe care Sibiul ar fi putut să-l acorde pentru cumpărarea unui nou clopot: „La 1848, evanghelicii din Cârța s-au declarat independenți față de conducătorii religioși de la Sibiu. Erau foarte mândri de acest lucru și la 1858 au cumpărat o orgă din Agnita pe care o foloseau la slujbe. Au dorit să-și administreze singuri biserica, să nu depindă de nimeni de la „Centru””.
Descurajați de furt, bărbații din sat au anunțat că biserica va rămâne fără clopot, iar la slujbe va fi utilizată doar orga pe care credincioșii o cumpăraseră din Agnita.
Femeile nu au fost de acord cu resemnarea bărbaților și, în unanimitate, au decis să muncească suficient de mult încât să poată strânge banii pentru un nou clopot.
„Au croșetat, țesut și cusut ani mulți, iar produsele ieșite din mâinile lor le-au vândut în târgurile din Sibiu și Făgăraș. Când au avut toți banii, au tocmit un meșter clopotar care avea un atelier de turnătorie în Sibiu, căruia i-au comandat noul clopot. Așa se face că în turnul bisericii a ajuns clopotul pe care stă scris: „Din hărnicia femeilor, spre slava Domnului, să cânte”, spune preotul Reger despre clopotul pe care este trecut anul 1932 și numele producătorului: „Paksa und Söhne”.
Andreas Paksa, cel cu care femeile din Cârța au negociat, a fost urmașul unor meșteri clopotari din Praga și avea o turnătorie în Sibiu, pe actuala strada Liviu Rebreanu. Meseria a învățat-o la Debrecen, în atelierul tatălui său, după care s-a mutat la Sibiu unde a ajuns să conducă atelierele „Andreas Rieger” și să-și deschidă, în 1910, propria afacere.
O imagine a clopotului făurit în 1932 pentru credincioșii evanghelici din Cârța, a fost publicată în presa vremii, alături de fotografiile altor lucrări similare pentru bisericile din Orlat sau Govăjdia – Hunedoara.
În 2009, preotul Reger a primit un email tocmai din Elveția: „Era trimis de un nepot al meșterului, care s-a interesat de soarta clopotului făcut de bunicul său. A fost bucuros să afle că îl folosim și în ziua de astăzi fără nici un fel de problemă.”
Dacă ajungeți în Cârța, îngăduiți-vă câteva minute pentru a vedea clopotul zămislit din banii greu câștigați de vrednicele femei ale satului. Va trebui să urcați treptele tocite ale turnului de veghe aflat la intrarea în abație, ridicat în anul 1475, și care este prevăzut cu caneluri pentru tragere sub forma unor plămâni de pește.
La zile de sărbătoare, clopotul prinde viață și cântă spre slava Domnului și în amintirea femeilor care, timp de 16 ani, au trudit pentru el.
Cu fiecare bătaie care învăluie întreaga suflare din satul mărginit de apele Oltului și vegheat de Creasta Făgărașului, ni se amintește că aici, în județul Sibiu, avem oameni și locuri de poveste!
