Aproape 500 de șoferi au rămas fără permis de conducere în Ajunul Crăciunului, 74 dintre ei fiind prinși băuți.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, transmis AGERPRES, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 446 de permise, dintre care 74 pentru consum de alcool şi 15 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, şi au retras 207 certificate de înmatriculare.
În Ajunul Crăciunului, structurile MAI au intervenit la 4.992 de evenimente, 3.373 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.619 – situaţiilor de urgenţă.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 5.389 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 1,9 milioane de lei.
Pompierii au efectuat trei controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 lei.
De altfel, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.370 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 87 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 32 de persoane.
La rândul lor, jandarmii montani au salvat 6 persoane aflate în situaţii critice.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore în ţara noastră au intrat 39.282 de mijloace de transport şi 161.643 de persoane, dintre care 10.426 de cetăţeni ucraineni.
Sursa: Agerpres