Unul din suspecții in cazul crimei de la Sibiu, urmează să fie adus în România din Scoția

Ghiţă Laurenţiu, unul dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner urmează să fie adus în ţară săptămâna viitoare.

Este vorba despre Ghiţă Laurenţiu, născut la 17.02.1988, domiciliat în Zaval, judeţul Dolj. El a fost depistat în Scoţia şi reţinut, urmând să  fie adus în ţară de Poliţia Română, în noaptea de 29 spre 30 decembrie.Magistraţii din Sibiu au emis în 19 noiembrie mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele a trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, aceştia fiind daţi în urmărire de poliţişti: Zuleam Costinel Cosmin, Ghiţă Laurenţiu şi Minae Marian Cristian, scrie portalul online știripesurse.
Minae Marian Cristian, născut la Bechet şi domiciliat în Zaval, judeţul Dolj, Ghiţă Laurenţiu, tot cu domiciliul la Zaval, şi Zuleam Costinel Cosmin, domiciliat în Horezu Poienari, judeţul Dolj, au pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru omor calificat şi câte două infracţiuni de tâlhărie calificată.

Minae Cristian Marian a fost depistat în Irlanda de Nord, iar Ghiţă Laurenţiu în Scoţia.În dosar sunt vizate cinci persoane – patru bărbaţi şi o femeie. Un bărbat a fost deja arestat preventiv, pentru favorizarea făptuitorului, un bărbat se presupune că se ascunde în ţară, iar femeia şi doi bărbaţi se ştie cu certitudine că au părăsit ţara.

Unul din suspecții in cazul crimei de la Sibiu, urmează să fie adus în România din Scoția

Ultima oră