Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu a demisionat după 12 ani de activitate. Manager: „A fost permanent un exemplu pentru colegi”

Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a demisionat după 12 ani de activitate. Managerul instituției a transmis că acesta a fost „factorul de echilibru atât de necesar pentru construirea unei relații corecte cu mass-media și cetățenii”. 

Timp de 12 ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a fost reprezentat de Decebal Todăriță. Vineri, 22 decembrie, este ultima lui zi în calitate de purtător de cuvânt. Acesta a transmis că ultimii ani au fost intenși, plini cu momente frumoase, dar și cu situații dificile. 

„Azi 22 decembrie 2023 este ultima zi în care voi reprezenta Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în calitate de purtător de cuvânt. După aproape 12 ani de comunicare publică în cadrul celei mai mari și importante unități sanitare a județului, a sosit momentul să răspund unei alte provocări pentru dezvoltarea mea profesională. Au fost 12 ani plini, intenși, în care am căutat mereu cele mai bune soluții de comunicare instituțională pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră, formulate în numele interesului public. Au fost momente frumoase, au fost și situații dificile, am legat relații inter – umane solide, fundamentate pe înțelegere și respect reciproc și, indiferent unde ne poartă pașii, legăturile pe care le-am construit vor dăinui!”, a transmis Decebal Todăriță.  

Decebal Todăriță spune că a fost o onoare să reprezinte spitalul, fiind bucuros că a făcut parte din procesul schimbării din temelii în bine a acestei instituții. 

Managerul SCJU Sibiu, Daniel Chelcea, i-a mulțumit public lui Todăriță pentru toți acești ani în care a reprezentat cu profesionalism instituția în relația cu mass-media. „Bazându-se pe etica în muncă și pe principii de integritate personală și profesională, dl. Decebal Todăriță a gestionat operativ și eficient comunicarea instituțională dintre SCJU Sibiu și cetățeni fiind permanent un exemplu pentru colegi și, cel mai important, factorul de echilibru atât de necesar pentru construirea unei relații corecte și de lungă durată cu mass-media și cetățenii, bazată pe încredere, deschidere și respect. Pentru întreaga muncă depusă, pentru tot efortul și pentru realizările pe care le-am avut împreună, îi mulțumim dlui. Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al spitalului județean și îi dorim mult succes în carieră!”, a transmis Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu.  

Ultima oră

Comentariul meu

Publică