pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

Câteva zile ne mai despart de momentul minunat în care, în dimineața Crăciunului, vom coborî din pat în pijamale și semi-adormiți vom găsi cadourile sub brad. Le vom desface cu bucurie, multe zâmbete și îmbrățișări alături de familie, cu o cană de cafea sau ciocolată caldă alături. Iar apoi ne vom petrece o dimineață magică împreună, în tihnă, în familie, poate jucându-ne un nou joc primit de la Moș Crăciun, făcând o activitate de lucru manual cu copiii, sau încercând o rețetă nouă de turtă dulce pe care să o decorăm împreună.

pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

Dacă încă nu ați făcut cumpărăturile de Crăciun, sau dacă mai aveți câțiva prieteni sau membri de familie a căror cadouri au rămas pe ultima sută de metri, ne-am gândit să sărim în ajutorul vostru și să vă facem o listă-selecție de posibile cadouri. Am făcut această listă cu gândul să vă dăruim timp, inspirație, creativitate și cu gândul de a selecta și dărui câteva lucruri cu adevărat unice, produse fie în integralitate în Sibiu, fie în variantă unicat de către designeri speciali din România.

Iată la ce ne-am gândit:

Antichități și simboluri

Ce poate fi mai simbolic și mai de preț decât o bucată de istorie livrată alături de cadoul selectat. Cei de la Zestrea – Artă veche și podoabe, acum sibieni adoptați cu succes de acest oraș, oferă o selecție unică de produse dintre cele mai deosebite. De la covoare, la icoane, la bijuterii antice, Ioana are în colecția Zestrea cadouri unul și unul pentru fiecare dintre voi. Îi găsiți pe Facebook și Instagram sub același nume.

Accesorii cu poveste

Pe strada Faurului, sub o marchiză neagră veți descoperi o vitrină plină de plante și decorațiuni care pe cuvânt că vă vor atrage atenția numaidecât. Este vorba despre splendidele decoruri realizate de Simona Sterca de la Jujube Atelier, un butic care ne obligă să fim foarte chic. Aici toate lucrurile și lucrușoarele spun o poveste iar Simona te va sfătui în alegerea celor mai frumoase cadouri pentru cei dragi. Găsiți Jujube Atelier pe Facebook sau Instagram, sau pe strada Faurului. Știați că Jujube este un fruct care se mai numește și curmala chinezească?

pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

Împletituri, minunate împletituri

Fie că e vorba de o simpă sfoară, fie că e vorba de cea mai fină lână sau funie textilă, Iulia Lavu transformă orice material în veritabile poșete, pălării, fularuri, decorațiuni pentru casă, cuverturi, abajururi sau covoare. Cerul este limita pentru meșteșugul Iuliei, iar imaginația pentru cei care vor să ofere un cadou cu adevărat meșteșugărit cu drag. O găsiți pe Facebook sau Instagram, Iulia Lavu, Knots Designer.

Dulciuri cu mirodenii

Se spune că dulciurile de la Lirio Artisan Bakery sunt unele pentru care s-ar putea muri, mai ales ciocolata de casă care se zvonește a fi un deliciu. Dacă aveți prieteni pe lista de cadouri care ar aprecia o prăjitură de calitate, făcută din ingrediente atent alese, locale, alături de o cafea sau un ceai și o carte bună, treceți pe la Lirio. Îi găsiți pe strada Lungă sau pe Facebook.

pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

Bilete la teatru, balet, filarmonică, sau în drumeții

Întotdeauna am apreciat cadourile care scot oamenii din zona de confort și le oferă o experiență de care să-și amintească ani de zile, despre care să povestească, eventual care să alcătuiască și un album foto. Dacă vreți să dăruiți celor apropiați un cadou util dar care să le ajungă totodată și la suflet și să-i relaxeze, alegeți bilete la un spectacol de teatru, balet, la un concert oferit de filarmonică sau un bilet la o drumeție organizată de Anii Drumeției. Mare le va fi curiozitatea când vor găsi sub brad un plic în loc de o cutie mare cu cadouri, dar la fel de mare și bucuria când vor vedea ce se ascunde în micul cadou supriză.

pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

Iar dacă niciuna dintre ideile de mai sus nu v-au cucerit vă mai lăsăm aici și câteva recomandări pentru mici cadouri simbolice:

  • o carte: All the lights we cannot see de Anthony Doerr, o carte ce ilustrează frumusețea lumii, chiar și atunci când nu am mai crede în ea.
  • un CD: Blackstar, ultimul album al lui David Bowie. O capodoperă a muzicii moderne.
  • o experiență la un restaurant – puteți alege aici restaurantul preferat din Sibiu, îi puteți contacta și puteți achiziționa un voucher pentru o cină surpriză.
  • un voucher la Băile Neptun pentru o zi de relaxare în apă, sau un voucher la o sală de sport pentru cei ce vor să înceapă anul nou în formă.
  • o carte de colorat mandale, creioane și o ascuțitoare, pentru cei care vor să se deconecteze descoperindu-și latura creativă.

pregătiri de crăciun: idei de cadouri speciale și momente de neuitat în familie

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică