Nu ratați Concertul de Anul Nou de la Filarmonica din Sibiu. Două reprezentații pe 31 decembrie și 1 ianuarie
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Filarmonica de Stat Sibiu anunță programul Concertului de Anul Nou de la Sibiu, un eveniment devenit deja tradiție, aflat la cea de-a XV-a ediție.
Organizatorii invită publicul să se piardă în lumea captivantă a ritmurilor muzicale într-un spectacol grandios, ce va lumina noaptea trecerii dintre ani, sub tema sonoră – „Diamonds”. Într-o seară plină de farmec și rafinament, publicul va fi martorul unei reprezentații care îmbină strălucirea balurilor vieneze cu magnificul musical de pe Broadway.

Programul
Frumusețea și eleganța diamantelor vor fi redate în concert sub bagheta dirijorului austriac David Schlager. Acesta va conduce un program eclectic în care vor străluci soliștii – Ioana Turcu (flaut, România), Christiana Uikiza(voce, Austria) și Mike Mossessian (voce, Austria), alături de Ansamblul ICon Arts. Aceștia sunt doar câțiva dintre artiștii care vor lumina scena în noaptea dintre ani.
Atmosfera de poveste a muzicii clasice este rezervată celor care vor alege să se bucure de trecerea dintre ani la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Evenimentul se va desfășura în dublă reprezentație, începând cu orele 18:00, sâmbătă, 31 decembrie 2023, și duminică, 1 ianuarie 2024. Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, myticket.ro, dar și la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (telefon 0735.566.486).
„Întâmpinăm noul an într-un decor impunător în inima istorică a Sibiului, alături de public, interpreți apreciați și artiști desăvârșiți din țară și din străinătate, și ne bucurăm împreună de strălucirea, frumusețea și căldura muzicii.” – Sebastian Gheorghiu, organizator
Concertul de Anul Nou de la Sibiu, Ediția XV, este un eveniment organizat de Asociația Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu.
David Schlager
Născut în Austria, David Schlager este un dirijor ce se distinge prin gestica elegantă și capacitatea de a captiva audiența. Născut în Leoben, el a studiat dirijatul și acompaniamentul la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Graz, avându-i ca profesori pe Martin Sieghart, Marc Piollet și Günter Fruhmann, iar în 2020, i s-a acordat premiul de onoare al universității.
Recent, a câștigat primul premiu la Concursul de Dirijat Blue Danube Opera, urmat de debutul său la Opera de Stat Stara Zagora (Bulgaria) cu „Tosca”. Cu doar o lună înainte, el a obținut locul al III-lea la renumitul Concurs Luigi Mancinelli din Orvieto (Italia), dirijând fragmente din „Un ballo in maschera”.
Succesul recent în competiții l-a adus în finala Concursului Internațional de Dirijat Ionel Perlea din Slobozia (România), unde s-a remarcat atât în repertoriul simfonic, cât și în cel de operă. Pe lângă locul al II-lea, a câștigat premiile speciale ale Operei din Craiova și ale Filarmonicii de Stat Sibiu.
Anterior, David Schlager a colaborat cu diverse orchestre, precum Orchestra Simfonică din Leipzig la Gewandhaus, Orchestra Josef Haydn, Orchestra Filarmonică a Tineretului din Viena, Orchestra Unită a Europei, Orchestra Filarmonică din Atena, precum și Orchestra Simfonică Pazardjik (Bulgaria), în urma unui concert de final de masterclass la Teatro Niccolini din Florența, unde dirijorul a atras atenția internațională.
Repertoriul său vast, axat pe operă, se concentrează în mod special pe lucrări de Mozart, Verdi și Puccini. Printre momentele de vârf ale carierei lui Schlager se numără recenta producție a operetei „Zigeunerbaron” de Johann Strauss la Opera Română din Craiova, cu turnee în Germania, precum și spectacolul „Hänsel & Gretel” de Humperdinck pentru „Das Opernkarussell”.
La vârsta de 21 de ani, s-a implicat în proiecte muzicale alături de artiști din țara sa natală, realizând interpretări pline de prospețime ale „Requiem-ului” de Mozart, „Oratoriului de Crăciun” de Bach și ale oratoriului „Elias” de Mendelssohn.
Christiana Uikiza
Muzica și interpretarea Christianei Uikiza farmecă prin îmbinarea dintre forță și blândețe. Născută în România, Christiana are o voce unică, ce acoperă un registru extins de 7 octave, inclusiv registrul de flaut, completând perfect abilitățile sale de compoziție muzicală.
Christiana și-a început studiile în copilărie cu ore de muzică clasică la vioară la vârsta de 5 ani, ulterior combinate cu instruire vocală clasică și rolul de solist în coruri, experiențe care i-au deschis orizonturile muzicale, făcând-o să exploreze muzica din toate epocile și continentele. Dragostea ei pentru diferite stiluri muzicale a determinat-o să experimenteze, interpretând totul, de la gospel, până la fado, blues și jazz alături de mari orchestre.
În calitate de muzician profesionist, a jucat în roluri principale în musicaluri la Zagreb și a avut propria trupă de jazz. A ajuns în finala versiunii croate a „Pop Idol” și a avut un hit pe locul 1 în topurile croate. Christiana a început să compună muzică pentru producții de teatru avant-garde, a colaborat și a cântat alături de multe nume mari din scena europeană de jazz și, în cele din urmă, s-a concentrat pe scrierea și interpretarea propriilor ei creații muzicale.
Nu ratați Concertul de Anul Nou de la Filarmonica din Sibiu. Două reprezentații pe 31 decembrie și 1 ianuarie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică