Un accident rutier grav a avut loc, joi seara, pe DN7 în localitatea Câineni. Un sibian a fost implicat în eveniment.
Polițiștii rutieri vâlceni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Câineni, soldat cu rănirea unei persoane. „Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în localitatea Câineni, pe DN 7, la km 234 + 400 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 2 autoutilitare, o autoplatformă și un autoturism”, au spus reprezentanții IPJ Vâlcea.
În urma impactului a rezultat rănirea unui bărbat de 30 de ani, din localitatea Tălmaciu, județul Sibiu, conducătorul autoplatformei, care a rămas încarcerat. El a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Sunt 4 persoane implicate în accident, conștiente și cooperante. Persoana încarcerată a fost extrasă și predată echipajului medical. Echipajele SAJ evaluează două persoane. A fost alocat la accident și un SMURD cu medic de la Sibiu”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul se desfășoară alternativ.
Cine v-a spus că traficul s-a desfășurat alternativ? Nu de alta, dar s-a stat peste 2 ore, dacă nu mai mult, și s-a umplut toată Valea Oltului de mașini. Nu s-a desfășurat nimic alternativ. Pur și simplu am așteptat de ne-a ieșit ochii.