ziua sibiului, sărbătorită în anonimat. primăria nu organizează nimic. la mulți ani, sibiu!

Miercuri, 20 decembrie, este sărbătorită Ziua Sibiului. Doar o parte dintre instituții și-au amintit de data votată în cadrul Consiliului Local, care ar trebui să celebreze Sibiul.

Printr-un proiect de hotărârea fost aleasă data 20 decembrie ca fiind Ziua Sibiului. Această zi va fi marcată miercuri la Biblioteca Județeană Astra Sibiu, printr-o prezentare de publicații care tratează teme din istoria urbei ori care elogiază personalități locale. Cei interesați vor putea răsfoi volumele prezentate. Printre cele peste 20 de titluri selectate, apărute în ultimii ani la Editura Honterus se enumeră și „Sibiul în 1790/ Hermannstadt im Jahre 1790”, „Hanul Dumbrava și Groapa Leilor. Istorie şi istorioare din Sibiu”, „Sibiul și electrificarea României; Cronică ilustrată 1891-2014” și multe alte publicații.

De asemenea, Conferințele Astra se încheie cu două întâlniri , respectiv „Există o identitate a Sibiului?”, de la ora 17:00, și, respectiv, „Sibiul în 1191”, de la ora 19:00. Citește și: Ziua Sibiului marcată la Biblioteca Astra printr-o prezentare de cărți

Muzeul Național Brukenthal a anunțat că va organiza o lansare de carte, miercuri, 20 decembrie, de la ora 13.00. „Cu prilejul Zilei Sibiului, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, vă invită să participați la lansarea volumului Pictor național. Octavian Smigelschi, între tradiție și inovați. Evenimentul va avea loc miercuri 20 decembrie 2023, ora 13:00 în Cabinetul de Cartografie din Palatul Brukenthal din Sibiu. La eveniment va participa Pr. Dr. Emanuel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și dl. dr. Răzvan Pop, directorul general al Bibliotecii Județene ASTRA”, transmit reprezentanții Muzeulu Brukenthal.

Primăria Municipiului Sibiu nu a anunțat evenimente cu ocazia sărbătoririi Zilei Sibiului.

Este pentru prima dată în istorie când data de 20 decembrie este recunoscută ca fiind Ziua Sibiului, sărbătoare simbolică stabilită oficial anul acesta printr-o hotărâre a Consiliului Local. Ziua a fost aleasă deoarece prima atestare documentară a Sibiului datează din 20 decembrie 1191.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Nu le pasă de sibieni, ragatenii să trăiască și să-i înlocuiască pe sibieni, asta-i politica PSD PNL Fdgr din primărie.