primarul astrid fodor, mesaj de ziua sibiului: „la mulți ani, tuturor celor care iubesc sibiul!" (video)

Primarul Astrid Fodor a transmis un mesaj cu ocazia aniversării orașului. Ea a declarat că administrația locală lucrează în permanență pentru a face Sibiul un oraș mai atractiv, mai funcțional și mai sustenabil.

„Pentru noi, din administrația locală și pentru mine, ca primar, ziua Sibiului este în fiecare zi. Pentru Sibiu gândim și realizăm proiecte în fiecare zi. Sibiul atractiv economic, Sibiul funcțional ca infrastructură, Sibiul cu unități de învățământ puse la punct, Sibiul cu mobilitate sustenabilă, Sibiul verde, Sibiul cultural și sportiv, Sibiul timpului liber – pentru noi, orașul este în centrul atenției în fiecare zi.
Prin urmare, sărbătorim Sibiul nu doar o dată pe an, de ziua lui, ci de zeci de ori pe an, prin fiecare dintre evenimentele finanțate de Primăria Sibiu și organizate de operatorii sibieni, cu acces gratuit pentru public, precum și prin fiecare proiect pe care îl realizăm pentru oraș și îl oferim sibienilor. Personal, m-am născut aici, am crescut și mi-am crescut copiii aici și deci, pentru mine, Sibiul este acasă și este scopul activității mele zilnice.La mulți ani, Sibiului nostru! La mulți ani, tuturor celor care iubesc Sibiul!” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu