Consilierii locali ai PNL, împotriva dublării taxei pentru terasele din Sibiu. Patronii cer ca tariful actual să fie menținut

Consilierii locali de la PNL se opun dublării taxei speciale pentru terase și susțin menținerea cuantumului actual și în anul 2024. 

Consilierii locali ai PNL, împotriva dublării taxei pentru terasele din Sibiu. Patronii cer ca tariful actual să fie menținut

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică, taxa pe care proprietarii de restaurante, cafenele și baruri, care au terase amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Sibiu, se va dubla, ajungând la 2 lei/metru pătrat/zi. 

Citește și: Taxa pentru terase se dublează 

Operatorii economici din Horeca, direct afectați de această măsură, se declară nemulțumiți că nu au fost consultați de primărie și cer menținerea tarifului actual de 1 leu/mp/zi, aducând în discuție măsurile fiscale luate de Guvern, dar și tarifele din alte orașe de talia Sibiului. 

Citește și: Patronii de terase din Sibiu, nemulțumiți de noua taxă pentru ocuparea domeniului public 

De asemenea, liberalii din Consiliul Local Sibiu s-au arătat împotriva dublării taxei pentru terase. Ei consideră că „pretențiile administrației de la antreprenorii din acest domeniu trebuie să țină cont de realitățile momentului”. În plus, așteptările financiare ale municipalității trebuie puse în balanță cu eforturile pe care aceasta din urmă  le-a făcut în promovarea centrului Sibiului, eforturi limitate, în mare, de ani de zile, la aceleași idei și proiecte, spun aceștia.  

„Grupul PNL din Consiliul Local Sibiu nu a fost consultat  în legătură cu inițierea de către Primăria Sibiu a unui astfel de demers, nu a fost informat cu privire la cuantumul sumei propuse și la argumentele dublării celei existente. Consilierii PNL încurajează Primăria Sibiu să nu se limiteze la a posta propuneri de inițiative pe site-ul propriu în scopul îndeplinirii teoretice a procedurii de dezbatere publică, ci să acționeze pro-activ și să invite reprezentanții mediului de afaceri (HORECA în acest caz) la consultări”, au transmis pe rețelele de socializare consilierii PNL.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică