Greva foamei la Serviciul de Probațiune Sibiu. Consilierii cer salarii mai mari: „Am apelat la o soluție extremă de protest”

Trei consilieri de la Serviciul de Probațiune Sibiu au intrat în greva foamei pentru a-i susține pe cei peste 100 de colegi din toată țara care protestează pentru mărirea salariilor. 

Greva foamei la Serviciul de Probațiune Sibiu. Consilierii cer salarii mai mari: „Am apelat la o soluție extremă de protest”

Angajații Serviciului de Probațiune Sibiu au intrat în greva foamei, fiind solidari cu cei peste 100 de consilieri care au luat aceeași măsuri în urmă cu câteva zile. „Este o formă extrem de protest împotriva nedreptăților care fac invizibile: munca, suprasolicitarea și drepturile personalului de probațiune”, spune Mihaela Moldovan, consilier de probațiune.

Unul dintre consilierii de la Sibiu s-a aflat marți la București, la protestul ce s-a derulat în fața Ministerului Justiției. 

Greva foamei la Serviciul de Probațiune Sibiu. Consilierii cer salarii mai mari: „Am apelat la o soluție extremă de protest”

„De aproape 10 ani, consilierii de probațiune pot munci cu scheme subdimensionate de personal, în condiții improprii, cu sute de mii de persoane care au săvârșit infracțiuni și pe care le redau societății pregătite de reintegrare, aducând economii majore la bugetul de stat, în timp ce guvernanții declară că nu pot să respecte dreptul la o salarizare corectă pentru acest segment profesional, deși la nivel național activează doar 700 de consilieri! De aproape 6 ani, personalul de probațiune are salariile blocate la un calcul greșit și nu a înregistrat nicio reparație din partea angajatorului. Munca, abnegația și drepturile personalului de probațiune recunoscute de către instanțele de judecată sunt irelevante pentru managementul sistemului de justiție, care continuă să trateze consilierii de probațiune ca și Cenușăreasă Justiției, în ciuda numeroaselor demersuri pe care angajații și sindicatele de resort le fac de ani de zile în vederea poziționării corecte în cadrul acestei familii ocupaționale. Spre deosebire de alte categorii profesionale, consilierii de probațiune nu beneficiază de niciun drept complementar: nu au dreptul la decontarea chiriei, a navetei, a cheltuielilor pentru servicii medicale, singura contribuție financiară a guvernului fiind plata salariilor, chiar și acest drept fundamental fiind calculat și plătit greșit de peste 6 ani”, spune reprezentantul Serviciului de Probațiune Sibiu. 

Consilierii au apelat la această formă extremă de protest în vederea corectării salariale în raport cu munca depusă de personalul de probațiune. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică