Vremea până la finalul anului. Sunt șanse să ningă de Crăciun în zona Sibiului

Temperaturile diurne vor crește treptat în primele zile ale intervalului, de la medii de 4 grade în 18 decembrie la 9 grade în 20 decembrie. Nopțile vor fi reci, cu minime medii de -4…-2 grade, scrie Mediafax.

Până la finalul anului, regimul termic va fi oscilant, cu medii cuprinse între 2 și 6 grade în timpul zilei și între -4 și -1 grad pe timp de noapte.

În perioada 22-26 decembrie, se vor semnala precipitații, la început ploi, apoi predominant sub formă de ninsoare. După 27 decembrie, vor fi posibile intervale cu precipitații slabe mixte.

La munte, până în 20 decembrie, regimul termic va fi peste cel obișnuit, cu medii de 6…8 grade în timpul zilei și -2…2 grade pe timp de noapte. În perioada 21-24 decembrie, temperaturile vor scădea treptat, cu medii de -5 și 0 grade în timpul zilei și -8 și -4 grade pe timp de noapte. Ulterior, până la finalul anului, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, cu medii de -2…2 grade în timpul zilei și -6…-4 grade pe timp de noapte.

În perioada 22-26 decembrie, se vor semnala precipitații, la început mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ). După 26 decembrie, vor fi posibile intervale cu ninsori slabe.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică