Taxele și impozitele din Șelimbăr rămân neschimbate în 2024
FOTO: arhivă
Taxele și impozitele din Șelimbăr se măresc doar cu rata inflației. ”Noi nu am mai mărit taxele și impozitele locale din 2015”
Nici în anul 2024 administrația locală din Șelimbăr nu va mări taxele și impozitele. Există o creștere de 13,8%, însă aceasta este impusă de lege, reprezentând rata inflației și se aplică tuturor localităților, anunță primarul Marius Grecu.
2024 este al șaptelea an consecutiv în care taxele nu ar fi crescute de către administrația locală, spune primarul.
”Noi nu am mai mărit taxele și impozitele locale din anul 2015 și am decis să nu o facem nici în acest an”, a declarat primarul Marius Grecu.
Printr-o decizie a Consiliului Local Șelimbăr votată la ultima ședință, la fel ca în fiecare an, și în 2024 este prevăzută o bonificație de 10% pentru plata cu anticipație a impozitelor locale, până la data de 31 martie, datorate pentru întregul an de către contribuabil.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică