O echipă din Ungaria vrea să îl ia pe Paraschiv de la Sibiu. Coman: ”Există interes”

Președintele lui FC Hermannstadt, Dani Coman a anunțat că există interes pentru atacantul Daniel Paraschiv din Ungaria. 

Deși prin presă s-a speculat și că FCSB este interesat de transferul lui Dani Paraschiv, conducătorul lui FC Hermannstadt, Dani Coman a negat acest lucru. Însă, așa cum Ora de Sibiu a anunțat, pentru atacantul sibienilor există interes din străinătate.

”Nu, nu este nicio discuție despre Paraschiv din partea FCSB-ului. Sunt discuții și există interes, dar din străinătate. Din România încă nu avem nicio discuție. Dacă va fi o ofertă concretă, dacă și noi, clubul, dar și jucătorul vom fi mulțumiți, atunci orice jucător poate pleca. Din Polonia nu este nicio ofertă, dar din Ungaria există interes. Este de la o echipă care joacă frecvent in cupele europene” afirmat Dani Coman pentru Digi Sport.

Claudiu Rotar, finanțatorul celor de la FC Hermannstadt, a vorbit despre posibilitatea ca Daniel Paraschiv să plece de la echipă în această iarnă.  „Din Ungaria este interes pentru Paraschiv în momentul ăsta. Nu știu unde vrea să plece el, importantă e oferta care se concretizează”, a spus Claudiu Rotar, unul dintre finanțatorii lui FC Hermannstadt.

Cel mai probabil, clubul interesat din Ungaria este MOL Fehervar, care și în vară a negociat cu sibienii și a oferit  800.000 de euro, sumă cu care conducerea lui FC Hermannstadt nu a fost  de acord. Maghiarii îi pun pe masă atacantului un contract pe trei ani, cu un salariu de circa 15 000 euro lunar.

Ora de Sibiu a anunțat în premieră că pentru Paraschiv există interes din străinătate aici.

 

Ultima oră

Un răspuns la “O echipă din Ungaria vrea să îl ia pe Paraschiv de la Sibiu. Coman: ”Există interes””