sibienii invitați la un concert de colinde, cu intrare liberă. ”îmbucură-te, om bun”, marți seara la sala thalia
foto: arhivă

Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) anunță organizarea unui concert de colinde tradiționale românești, „Îmbucură-te, om bun!”. Concertul va avea loc pe 12 decembrie, ora 19:00, la Sala Thalia din Sibiu.

”Cel mai grandios moment al iernii susținut de OTS revine! Ca de fiecare dată, concertul nostru de colinde e, mai întâi, o chemare la bucurie și după aceea o invitație la concert. De aceea îl și numim „Îmbucură-te, om bun!”.Voi veniți la ospățul de colinde, iar noi promitem că nimeni nu va ieși flămând! Colindătorii sunt mulți, glasurile-s lucrate, gazda-i bună, iar lada de zestre a neamului e bine scotocită, deci nu vă îndoiți în privința deliciului muzical din care veți gusta.” susțin organizatorii.
Intrarea la spectacolul de colinde este liberă.
sibienii invitați la un concert de colinde, cu intrare liberă. ”îmbucură-te, om bun”, marți seara la sala thalia

Ultima oră

Comentariul meu