Mai mulți morți pe șoselele din Sibiu în 2023. Peste 500 accidente contabilizate

Peste 500 de accidente rutiere, unele grave, altele ușoare, au avut loc, în primele 11 luni ale anului, pe raza județului Sibiu. Polițiștii vor intensifica, în 2024, activitățile de prevenire. 

Numărul accidentelor foarte grave a scăzut față de anul trecut, însă au decedat mai multe persoane pe șoselele din județul Sibiu. „În intervalul 01.01 – 26.11.2023,  pe raza judetului Sibiu au fost înregistrate 63 accidente grave de circulaţie, respectiv cu 17 mai puține față de aceeași perioadă a anului 2022, soldate cu 29 persoane decedate, respectiv cu 5 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2022 şi 41 persoane rănite grav, respectiv cu 29 mai puține față de aceeași perioadă a anului 2022”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Citește și: Accident grav pe Calea Dumbrăvii. O femeie a murit

Într-un raport întocmit de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu se arată că accidentele grave s-au petrecut din cauza neadaptării vitezei (8 accidente cu 9 persoane rănite grav), neacordării priorității de trecere a vehiculelor (8 accidente cu 8 persoane decedate și 4 oameni răniți grav) și din cauza bicicliștilor indisciplinați (6 accidente cu două persoane decedate și 4 rănite grav). 

De asemenea, în perioada analizata, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 443 accidente ușoare respectiv cu 48 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2022, soldate cu 648 persoane rănite ușor, respectiv cu 117 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2022. Și în cazul accidentelor ușoare, cauzele au fost aceleași. Acestea s-au produs, în plus, din cauza nepăstrării distanței.  

Citește și: Accident cu zece victime la Ruja

„Din analiza accidentelor grave şi uşoare rezultă faptul că există aceeaşi cauzalitate care a stat la originea producerii acestor accidente, aspect ce determină orientarea cu prioritate a activităţilor preventive cât şi a celor de creştere a fermităţii aplicării prevederilor legale în aceste direcţii. De asemenea evidenţiem faptul că din totalul accidentelor  rutiere, un procent de 88,73%, îl reprezintă accidentele în care au fost implicaţi conducători auto localnici, aspect ce determină intensificarea activităţilor preventive şi mediatizarea corespunzătoare a acestora în vederea reducerii riscului rutier”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică