Consilierii județeni au votat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, convocată de îndată, prelungirea termenelor mai multor proiecte derulate cu fonduri europene. Înainte de vot, președinta Daniela Cîmpean a arătat că, dacă proiectele nu vor obține vot favorabil și dacă investițiile în cauză nu vor fi finalizate, județul ar risca să piardă toți banii europeni folosiți până acum.
Adrian Echert (USR) a cerut lămuriri cu privire la sumele de bani ce vor fi pierdute din cauza nefinalizării la termen a proiectelor. „Ne-ați dați ieri după-masă, după ora 17, peste 20 de proiecte de parcurs, majoritatea de mare importanță. Le-am parcurs cât de bine am putut, dar al vrea să clarificăm unele aspecte tehnice. Sunt proiecte care aveau posibilitate de finanțare din anul 2018. Azi luăm la cunoștință că nu vor fi gata nici la finalul anului 2023. De ce avem situația sta? (…) Pentru proiectele la care admitem că la stadiul actual nu le putem termina până la 31 decembrie, partea de sumă care va deveni ulterior neeligibilă (…) puteți să ne dați un ordin de mărime pentru fiecare? Azi trebuie să votăm că orice va fi după data de 31 decembrie, va fi suportat în banii Consiliului Județean”, a spus Adrian Echert.
Citește și: Cîmpean către Echert: „Din fericire, votul dumneavoastră nu contează”
Președinta CJ, Daniela Cîmpean, a explicat că proiectele trebuie să primească vot favorabil, pentru a nu fi obligați, în viitor, să dea înapoi chiar și banii europeni folosiți până acum la investițiile în cauză.
„Proiectele care se derulează pe fonduri europene presupun o muncă extrem de complexă care, din păcate, nu este influențată ca și rezultat doar de activitatea echipei de profesioniști a Consiliului Județean. De ce este complicată? Pentru că nu depinde doar de ei. Depinde de cât de repede se mișcă ministerele, de cât de buni sunt constructorii pe care reușim să îi contractăm în urma licitațiilor publice. Date fiind aceste lucruri, am intrat cu aceste proiecte astăzi pentru că până ieri, când am propus ședința, am așteptat ca ministerul Fondurilor Europene să emită o procedură în care să vorbească despre proiectele care pot fi etapizate. Nu s-a emis acea procedură, deși pe termenele asumate de minister, 10 decembrie era ultima zi până la care noi puteam să depunem aceste hotărâri, ca să putem intra la acea categorie cu proiecte etapizate, iar partea care n-a fost absorbită din fonduri europene, să o ducem în perioada următoare. Este o măsură de prevedere pe care noi o luăm, ca să stabilim ca în situația în care se merge mai departe pe ministerul Fondurilor Europene, noi vom putea prelungi aceste termene de finalizare a proiectelor și să beneficiem de finanțare europeană pentru proiectele etapizate. Acesta este motivul pentru care le aveți de azi pe mâine, am așteptat până în ultimul moment.
Dacă nu dăm aceste hotărâri, atunci cu siguranță ne putem lua gândul de la a putea lua vreodată bani europeni pentru finalizarea proiectelor care intră în etapizate. Iar pentru nefinalizare, atenție, dragi colegi, se pierd toți banii. Dacă nu dați acest vot astăzi, pentru nefinalizare toți banii și pe care i-am adus, îi dam înapoi. (…) Toate investițiile făcute sunt de aproximativ 27 milioane de euro. Practic cu 5 milioane de lei, Consiliul Județean a cumpărat 27 milioane de euro”, a spus Daniela Cîmpean.
Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost adoptate. Vezi aici proiectele de hotărâre supuse la vota în ședința de vineri.