învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

O învățătoare din Sibiu a transformat cele mai grele ore predate la gimnaziu, precum biologia sau matematica, în ore distractive la care elevii sunt nerăbdători să se implice și să contribuie activ. Alina Hoară este una dintre primele învățătoare din Sibiu care a transformat robotica într-o metodă de predare.

Dacă în unele școli elevii sunt nerăbdători să audă sunetul clopoțelului care anunță pauza, acest lucru nu se întâmplă și la orele susținute de Alina. Învățătoarea a descoperit un mod prin care îi ține pe copii captivați și îi ajută să își dezvolte și alte abilități, pe lângă cea de memorare a informațiilor. „Nu m-aș mai gândi să urmez o altă meserie. Consider că aceasta este menirea mea și cred că mi se potrivește. Nu m-aș vedea făcând altceva”, a spus Alina.

Povestea Alinei Hoară a început în 2006 când a predat pentru prima dată la o școală din București. Prin intermediul unui proiect dedicat copiilor rromi a ajuns în Șura Mică unde a lucrat cu copiii din Rusciori. I-a plăcut atât de mult încât a ales să se mute la Sibiu. „În anul 2012 m-am mutat în Sibiu și de atunci lucrez la Liceul de Artă. Sunt deja la a treia generație de copii. În anul 2016, împreună cu alți colegi, profesori de fizică și chimie, ne-am unit forțele și am aplicat cu un proiect pe Fondul Științescu, manageriat de Fundația Comunitară Sibiu, și am înființat o asociație, asociația Științescu Hub care este o asociație non profit și dedicată științelor exacte”, povestește Alina.

 

A urmat un curs de robotică la Bruxelles

Alina a ales să meargă la un curs de robotică la Bruxelles, oferit de Comisia Europeană. Acest curs a reprezentat startul unui nou concept pe care l-a adus pas cu pas la Liceul de Artă din Sibiu, școala unde predă și în prezent. „M-am specializat pe robotică educațională printr-un curs oferit învățătorilor de Comisia Europeană. Acest curs a avut loc la Bruxelles unde am învățat cum să utilizez acești roboți educaționali de la Lego, la ore de matematică sau de muzică. În urma acestui curs a urmat o perioadă de autoînvățare. Am început să mă uit la tutoriale și am văzut cât de complexe sunt aceste chituri și câte posibilități îmi oferă ca și învățătoare”, spune Alina Hoară.

învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

Primele ore cu roboți

Alina a fost fascinată de acest nou concept de predare și de a-i face pe elevi să înțeleagă mai ușor anumite noțiuni. Așadar, a căutat fonduri pentru a putea achiziționa astfel de kituri. În acest sens a aplicat pentru Fondul Științescu și a apelat la sprijinul oferit de Fundația Comunitară Sibiu. În fiecare an, Alina a aplicat pentru aceste fonduri și a mărit baza materială a Asociației Științescu Hub.

„La început am avut un singur kit. Făceam eu robotul acasă și îl prezentam copiilor, iar ei aveau posibilitatea doar să modifice câteva comenzi prin limbajul de programare. Atunci mi-am dat seama că ei sunt foarte interesați. Întrebau dacă pot să îl facă ei. Le lăsam în pauză acel kit și explorau rând pe rând în echipe de câte doi, trei, iar în prezent avem o bază de câte zece kituri din fiecare fel și atunci pot lucra cam doi copii la chit, ceea ce este deja o performanță. Prima dată am folosit aceste kituri de robotică la Științe. Cu aceste kituri de robotică construiești foarte ușor tot felul de animăluțe și atunci clar le-am folosit la Științe pentru că sunt versatile, pot emite și sunete și pot imita comportamentul acestora. Copiii au fost foarte uimiți”, povestește învățătoarea.

învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

Voluntar la Centrul de Educație Incluzivă Nr.2

Alina Hoară face voluntariat de mai bine de un an la Centrul de Educație Incluzivă Nr.2 din Sibiu. Tânăra de 36 de ani lucrează cu copii atipici pe care îi ajută să înțeleagă materiile de bază cu ajutorul chiturilor de robotică Lego. Elevii vor participa anul viitor la o competiție de robotică.

„Am început anul trecut tot printr-un proiect pe Fondul Științescu. Am dus robotica spre copiii atipici iar anul acesta îi pregătim pentru o competiție „First Lego League”, unde au de făcut o machetă prin care să redea arta. Lucrăm la această machetă iar concursul va fi la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie. Copiilor le place foarte mult, sunt entuziasmați. În fiecare vineri noi suntem acolo de la 12.00 la 13.30 lucrăm”, povestește Alina.

învățătoatea din sibiu care face orele altfel. alina, folosește roboții ca metodă de predare. ”copiii sunt foarte uimiți”

În urmă cu doar câteva zile, Alina a primit o veste bună. Un proiect dedicat copiilor din învățământul primar a fost aprobat. Astfel, elevii de la Liceul de Artă din Sibiu se vor putea bucura de un nou proiect. „Este un proiect educațional dedicat copiilor din ciclul primar. Urmărim să le explicăm copiilor care sunt marile descoperiri ale lumii și cum ne-au influențat ele viața, o să vorbim despre apariția becului, evoluția motorului și apoi o să trecem pe partea de robotică, după care le vom vorbi despre inteligența artificială. În final o să realizăm o machetă care are la bază legătura dintre roboți și oameni”, a mai spus Alina Hoară.

 

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

  1. Îmi poate spune cineva,unde e matematica sau chimia,in toată ” joaca” sau creația asta cu roboți Lego???? Și la final daca îi cer unui elev sa rezolve o ecuație sau să rezolve o reacție chimică ,oare știe?? Deja ,sincer, incepem sa batem câmpii aiurea! E bun așa ceva pentru orele de creație sau Educație Tehnica și TIC. In rest , serios,nu mai veniți cu ideii care duc la adâncirea analfabetismului funcțional!! Nu vedeți unde am ajuns cu ideile voastre aiurite! Valoare și performanță Zero!!!

    1. Corect! Și fii mei se joaca lego toată ziua, și construiesc și sunt fascinați dar nu consider că face parte din dascalie și educație de calitate , nici pe departe sa fie predate în scoli ….la școală acum e la moda netflixul și filmele pentru adulți.