mobilizare masivă pentru un sibian bolnav de cancer. bozdo ioan are nevoie de aproape 30.000 de euro pentru tratament în germania 
Sursa: Facebook

Ioan llie Bozdoghină, un sibian în vârstă de 40 de ani, are nevoie de ajutorul oamenilor de bine. Bărbatul suferă de cancer și, pentru a putea avea acces la tratament de specialitate, trebuie să meargă la o clinică în Germania. Costurile sunt extrem de ridicate, astfel că apropiații au făcut un apel pe rețelele de socializare pentru a-l ajuta să strângă suma de bani necesară. 

Ioan Ilie Bozdoghină sau Bozdo, așa cum îl știu prietenii, are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul celor din jur. A aflat că are cancer în urmă cu ceva timp, iar de atunci viața lui s-a schimbat complet. A trebuit să renunțe la fotbal și la echipa ACS Păltiniș Rășinari, acolo unde activa, și și-a consumat energia de la o clinică la alta în speranța că va primi tratamentul atât de necesar pentru a se vindeca. Toate demersurile pe care le-a făcut până în prezent nu au dat rezultat, însă șansa a venit din Germania. Trebuie să ajungă acolo sâmbătă, astfel că este nevoie urgentă de bani pentru a putea fi acoperite toate costurile. 

„Dupa ce a încercat tratamente în marile clinici din România, după multe discuții cu medicii din țară, speranța se îndreaptă acum spre Germania unde Bozdo Ioan are o șansă la viață în lupta cu cancerul, care costa intre 10.000 și 30.000 euro. Plecarea spre Germania e sâmbătă și am mare încredere că vom reuși să strângem măcar o parte din bănuți. Trebuie! Pentru ca sora mea să își recupereze pacea în familie, pentru ca nepoțica mea sa se bucure de jocurile cu tăticul ei. Pentru ca Bozdo, cumnatul meu, să își recupereze forța și vitalitatea care îl caracterizau atât de bine”, este apelul emoționant al cumnatei sibianului, publicat pe rețelele de socializare.

mobilizare masivă pentru un sibian bolnav de cancer. bozdo ioan are nevoie de aproape 30.000 de euro pentru tratament în germania 
Sursa: Facebook

Mobilizare masivă pentru Bozdo 

Prietenii, apropiații, dar și oameni care nu îl cunosc pe Bozdo s-au mobilizat masiv pe rețelele de socializare pentru a strânge cel puțin 10.000 de euro, astfel încât sibianul să poată pleca la clinica din Germania. „Acest om minunat, mereu pozitiv și înconjurat de prieteni, care mereu ne-a fost alături nouă, celor din preajma lui, trece prin momente dificile, cruciale, importante cu fiecare oră, zi pentru viața sa”, a scris o prietenă pe Facebook. 

Oamenii au donat sume de bani, dar au scos la licitație și bunuri pentru a putea aduna suma necesară tratamentului. Cu toate acestea, este în continuare nevoie de ajutor. 

Persoanele care vor să îl ajute pe sibian să se vindece, pot dona în următoarele conturi, deschise pe numele BOZDOGHINA IOAN ILIE:

EURO: RO63BTRLEURCRT0121468201 

RON: RO16BTRLRONCRT0121468201 

Sibianul este susținut inclusiv de echipa de fotbal ACS Păltiniș Rășinari. La meciul disputat cu Tălmaciu, la finalul lunii noiembrie, jucătorii de la Pătiniș au dedicat succesul lui Bozdo și au au afișat pentru el un banner cu un mesaj de susținere. (DETALII AICI) 

Ultima oră

Comentariul meu