târgul de crăciun de la muzeul brukenthal, un succes. chituță: „când văd că vin copii care n-au mai fost niciodată, eu plec acasă foarte fericit” (video)
Sursa: Facebook/Christmas at the Palace

Târgul de Crăciun din Sibiu s-a extins, anul acesta, în curtea exterioară a Palatului Brukenthal. „Christmas at the Palace” se bucură de un real succes și, deși au existat și critici cu privire la organizarea unui astfel de eveniment în incinta muzeului, managerul Alexandru Chituță spune că este mulțumit că este vizitat de o mulțime de oameni. 

Alexandru Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, a spus la „Ora de Cultură” că este mulțumit de felul în care arată Târgul de Crăciun de la Palat. O mulțime de vizitatori au trecut pragul muzeului în ultimele zile, ceea ce arată că evenimentul este un real succes. Mulți dintre cei care au mers la târg aici, zilele următoare au intrat și în muzeu. 

„Da, sunt mulțumit de Târgul de Crăciun de la Palat. Cât timp am mai stat seara acolo, mai ales în primele seri, am stat acolo și am văzut copii care n-au venit niciodată la palat. Cât timp vezi că vine lumea care zâmbește, care râde, care face poze, care se simte bine și când vezi că tu poți să dai starea aceasta de bine. (…) Am fost la Iași la o expoziție, despre un pictor din Sibiu, și am spus că acestea e rolul nostru, al muzeului, în fiecare zi, în fiecare moment. (…) Lumea vine să se simtă bine. Lumea vine, plătește un bilet, vrea să se simtă bine, vrea să vadă artă, să-și înfrumusețeze viața și să se destindă. Ok, hai să facem un loc de destindere. Facem și un concert. Facem și un mic târg. În târg, Muzeul Brukenthal are o căsuță în care poate să-și vândă produsele. E o ancoră. Lumea vine,  sunt copii care vin, sunt părinți care vin. Sunt părinți care vin cu copiii și îi întreabă copiii <<dar ce-i sus acolo, la etajul unu?>> <<Păi e muzeu.>> <<Păi nu m-ai dus până acum?>> <<Lasă că venim mâine>>

Încercăm să ne adresăm și celor din viitor sau noi gândim doar azi, să fim noi bine, să ne luăm salariile? Noi ar trebui să investim și în generația de mâine. E generația celor care stau numai pe telefon, care nu vin întodeauna să plătească un bilet. Nu mai sunt vizitele acelea gratuite cu școala. Poate erau bune, poate nu erau bune, dar se duceau. (…) Când stau seara, așa într-un cotlon și văd că lumea vine, se bucură, zâmbește, se joacă, stă o juma de oră, stă o oră, eu plec acasă foarte fericit. Și sunt conștient că oamenii care au intrat, și nu sunt puțini, s-au simțit bine. Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea, dar agenda muzeului e pentru toată lumea. Eu zic că avem adresabilitate pentru orice public”, a spus Alexandru Chituță. 

târgul de crăciun de la muzeul brukenthal, un succes. chituță: „când văd că vin copii care n-au mai fost niciodată, eu plec acasă foarte fericit” (video)
Sursa: Facebook/Christmas at the Palace

„Christmas at the Palace” s-a deschis în 17 noiembrie și va putea fi vizitat până în 27 decembrie. Evenimentul, realizat pentru prima dată în curtea Muzeului Național Brukenthal, își propune să transpună vizitatorii într-o lume de poveste. În următoarea perioadă, pe scena din curtea muzeului vor urca mai mulți DJ de renume, artiști de muzică clasică și formații de jazz. 

Ultima oră

Comentariul meu