Zeci de sibieni strânşi să vadă militarii pe Nicolae Bălcescu

Zeci de sibieni au fost prezenţi vineri dimineaţa, pe pietonala Nicolae Bălcescu din Sibiu, unde a avut loc primul eveniment de Ziua Naţională, când au fost depuse coroane de flori, dar au fost prezenţi şi soldaţi şi fanfara militară.

„În această clădire a funcţionat între 9 Decembrie 1918 – toamna anului 1919 Consiliul Dirigent al Transilvaniei, ales la 2 Decembrie 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”, stă scris pe una din clădirile de pe Nicolae Bălcescu.

De ce este importantă pentru Unire clădirea din centrul Sibiului 

După întrunirea de la Alba Iulia, în 1918, a Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei, a fost ales ca preşedinte Gheorghe Pop de Băseşti. S-a constituit guvernu provizoriu, numit Consiliul Dirigent în frunte cu Iuliu Maniu. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent şi-au stabilit sediul la Sibiu în 2 decembrie 1918.

Consiliul Dirigent a fost alcătuit din 15 membri  (zece membri ai Partidului Naţional Român, doi ai Partidului Social-Democrat şi trei independenţi), între care se aflau: Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de Interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate), Vasile Goldiş (Culte şi Instrucţiune Publică), Alexandru Vaida-Voevod (Externe şi Presă), Ştefan Cicio-Pop (Armată şi Siguranţă Publică), Aurel Vlad (Finanţe), Aurel Lazăr (Justiţie), Ioan Flueraş (Sănătate şi Ocrotiri Sociale), Victor Bontescu (Agricultură şi Comerţ), Iosif Jumanca (Industrie), Octavian Goga (fără portofoliu), potrivit AGERPRES.

Pentru delegaţia care trebuia să plece la Bucureşti au fost desemnaţi Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida-Voevod.
Propunerile făcute au fost acceptate în unanimitate, iar membrii Consiliului Dirigent au fost invitaţi să depună îndată jurământul. Dintre aceştia lipseau Vasile Lucaciu şi Octavian Goga, aflaţi încă la Paris, se menţionează în lucrarea ”O zi din istoria Transilvaniei”.
În după-amiaza zilei de 2 decembrie 1918 s-a ţinut prima şedinţă a Consiliului Dirigent. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent şi-au stabilit sediul la Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică