neînțelegerile de la filarmonică se mută în cj. porr: „maestre, dacă aș fi avut atâtea reclamații, eu aș fi plecat”. lupeș: „primesc niște critici stranii”. cîmpean cere să se negocieze contractul colectiv de muncă (video)
foto: arhivă

Negocierile contractului colectiv de muncă de la Filarmonica de Stat din Sibiu s-au blocat pentru moment, asta din pricina organigramei instituției de cultură ce s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean. Proiectul a fost retras pentru a fi revizuite erorile, însă discuțiile pe marginea subiectului n-au întârziat să apară în plenul CJ. 

Neînțelegerile dintre angajații și conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu au apărut în urmă cu mult timp și părea că ar putea fi încetate odată cu semnarea contractului colectiv de muncă. Au avut loc trei întâlniri de lucru în acest sens, toate în luna noiembrie, la care au participat managerul instituției, directorul tehnic, consilierul juridic, liderii sindicatului (SAIFS), consilieri județeni și reprezentanți ai Blocului Național Sindical și Federației Naționale a Lucrătorilor. Dar, la ultima întâlnire, negocierile s-au blocat, iar asta din cauza apariției unui proiect pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean de marți, care prevedea reorganizarea filarmonicii și aprobarea organigramei. Potrivit noii organigrame, care s-a dovedit a fi incorectă, două posturi ar fi urmat să fie desființate, cel de lider de sindicat și cel de avertizor de integritate. (DETALII AICI)

neînțelegerile de la filarmonică se mută în cj. porr: „maestre, dacă aș fi avut atâtea reclamații, eu aș fi plecat”. lupeș: „primesc niște critici stranii”. cîmpean cere să se negocieze contractul colectiv de muncă (video)

Porr: „Maestre, dacă aș fi avut atâtea reclamații, eu aș fi plecat”

Consilierii județeni au comentat subiectul, arătând, totodată, că problemele trebuie rezolvate cât mai curând fiindcă nu fac cinste unei instituții de cultură de prestigiu. Paul Porr (FDGR) i s-a adresat managerului Cristian Lupeș, sugerându-i să renunțe la funcție. „Această propunere de organigramă este rezultatul unui simulacru de consiliu de administrație. Membrii consiliului de administrație au fost anunțați cu 45 de minute înainte de ședință, pe mail, ședința fiind online, fără posibilitate de discuții, adică în tipicul stil dictatorial al managerului. De aceea voiam să propun să se repede consiliul de administrație ca să avem ce vota aici, mai ales că este vorba despre o instituție de cultură unde, din păcate, de 2 ani scandalurile nu s-au stins. Este o instituție în care, de 2 ani, nu există un contract colectiv de muncă, unde în 2 ani, din 106 membri, peste 20 au plecat sau au fost plecați. În ceea ce îl privește pe domnul manager, mă bucur că ne-a onorat și astăzi cu prezența. Maestre, dacă eu aș fi avut atâtea reclamații din partea subalternilor și atâtea procese, noi, nu moștenite, eu aș fi plecat de mult”, a spus consilierul județean Paul Porr. 

Georgel Petrache, liderul Blocului Național Sindical, a fost și el prezent în sală și a amintit că, potrivit Codului Muncii, angajații ar fi trebuit să fie consultați în Consiliul de administrație înainte ca organigrama să ajungă la vot. „Salutăm retragerea proiectului de pe ordinea de zi, dar simplă discuție în Consiliul Administrativ nu e suficientă. Informarea și consultarea angajaților, cu privire la deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, se fac după cum urmează: angajatorii vor iniția si finaliza procesul de informare și consultare înainte de implementarea deciziilor respective, pentru a permite acestora să formuleze propuneri. (…) Într-adevăr, avem o problemă cu relațiile de muncă, dar dacă nu asigurăm informarea și consultarea, cum vom putea respecta articolul 8 din Codul Muncii, care ne spune că pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturilor de muncă se vor consulta reciproc în condițiile legii? Pe care n-am respectat-o punând pe ordinea de zi această organigramă, care este și disfuncțională”, a spus Georgel Petrache, liderul Blocului Național Sindical. 

neînțelegerile de la filarmonică se mută în cj. porr: „maestre, dacă aș fi avut atâtea reclamații, eu aș fi plecat”. lupeș: „primesc niște critici stranii”. cîmpean cere să se negocieze contractul colectiv de muncă (video)

Lupeș: „Am drepturi care orice om ce își câștigă salariul prin munca prestată”

În urma declarațiilor făcute de consilierul Porr, managerul Filarmonicii, prezent în sală, a declarat că „un contract de management nu se întrerupe sugerând o demisie”. Cristian Lupeș a arătat că, de când este manager, filarmonica sibiană a câștigat mai multă notorietate atât pe plan internațional, cât și în afara granițelor, dovadă fiind banii atrași în urma concertelor și spectacolelor. 

„Se pare că Filarmonica a ajuns la un grad de notorietate mai mare decât speram eu la început și mă bucur că se întâmplă asta. Din păcate, unele aspecte care nu țin de activitatea artistică, am considerat întotdeauna, că nu ar trebui să facă subiectul știrilor locale. (…) Suntem o instituție care este performeră în România și mă bucur de orice sfat, orice sugestie, care vine de la orice persoană implicată în destinele instituției. Eu, de când am venit în 2019, nu am făcut altceva decât să aplic profesionist un program de management redactat în urma unui caiet de obiective, pe care dumneavoastră mi l-ați trasat. Am concurat alături de alții, am câștigat acest proiect și am început să îl aplic. De la început s-au văzut schimbările în bine pe care le-a suferit filarmonica. (…) Eu sunt foarte surprins de faptul că primesc niște critici stranii, publice, din partea celor care au ca scop aici în Consiliul Județean nu altceva decât să apere interesele instituției pe care o are în subordine. nu cred că este doar în subordinea conducerii CJ, ci a dumneavoastră, a tuturor. Dumneavoastră ne finanțați activitatea. (…) Anul acesta suntem pe care să atragem din organizarea de concerte și spectacole aproape 3 milioane din activitatea noastră, adică cât atrag toate celelalte filarmonici din țară la un loc. 

neînțelegerile de la filarmonică se mută în cj. porr: „maestre, dacă aș fi avut atâtea reclamații, eu aș fi plecat”. lupeș: „primesc niște critici stranii”. cîmpean cere să se negocieze contractul colectiv de muncă (video)

Ascultând ce spuneți dumneavoastră, domnule consilier, cred că un contract de management, care de asemenea are sub umbrelă drepturile și obligațiile unui contract de muncă, nu se întrerupe doar așa, cerând nemotivat sau sugerând o demisie. Am drepturi și obligații ca orice om care își câștigă salariul prin munca prestată. Cred că datoria Consiliului Județean care patronează această instituție de cultură de foarte mare notorietate este să asigure echilibrul, nu cred că trebuie să asistăm ca la un meci de tenis la tensiunile dintre management și sindicat. Nu cred că acolo suntem. Dumneavoastră trebuie să veniți să ne sprijiniți. Arătați-ne ce am greșit, unde să corectăm”, a spus Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu. 

Cîmpean: „Nu vom muta disputele în plenul Consiliului Județean”

Proiectul privind organigrama Filarmonicii de Stat a fost retras de pe ordinea zi, președinta Consiliului Județean cerând conducerii și angajaților să negocieze contractul colectiv de muncă până la începutul lunii decembrie. 

„Este regretabil că, la nivelul unei instituții de cultură, care are cu totul altă menire, de a aduce o stare de bine cetățenilor, și nu de a promova scandal în mediul public (…) Aș vrea ca toți cei implicați să se uite foarte bine și în oglindă și în normele legale și să-și înțeleagă fiecare rolul. Noi, ca și consiliu, dacă Consiliul de Administrație nu a făcut pasul pe care trebuia să-l facă, am retras această hotărâre. Dar scandalul nu vine de la această hotărâre de consiliu, ci se învârte în jurul negocierii contractului colectiv de muncă, unde din punct de vedere legal, Consiliul Județean nu are voie să intervină”, a spus Daniela Cîmpean, adăugând că nu va muta niciodată disputele de la filarmonică în plenul CJ și rugându-i pe cei implicați ca, până la începutul lunii viitoare, să aibă contractul colectiv de muncă negociat. 

Ultima oră

Comentariul meu