ciprian faraon, despre candidatura lui adrian bibu la primăria sibiu: „nu am considerat că e pregătit profesional” (video)

Ciprian Faraon, fost vicepreședinte PNL Sibiu, actual lider Forța Dreptei municipiul Sibiu, a vorbit la „Ora de Politică” despre candidatura lui Adrian Bibu la alegerile locale din 2020. Potrivit acestuia, Bibu „nu era pregătit profesional” pentru a conduce o primărie. 

Liderul Forța Dreptei consideră că Adrian Bibu (PNL) nu ar fi fost potrivit pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, deoarece nu avea pregătirea profesională necesară. 

„Eu l-am cunoscut pe Adrian Bibu. Probabil că în ultimii ani s-a mai dezvoltat profesional. În anul 2020 mi-a cerut sprijinul să îl susțin. Am refuzat. Am declinat cererea lui pentru că nu am considerat că este pregătit profesional să conducă o primărie. Nu i-am mai urmărit traseul, nici profesional, nici politic, dar din 2020 până în 2023 poate că s-a mai dezvoltat profesional. E foarte important pentru ca cetățenii acestui oraș să nu se lase conduși doar de o imagine publică, ci să se uite, să analizeze candidatul în detaliu, să vadă ce a făcut, ce a construit el în toți anii lui de profesie, ce aport a adus comunității. Nu, să nu voteze neapărat partidul, cât să voteze omul, pentru că contează foarte mult omul. În primul rând, din punctul meu de vedere, contează omul după care contează partidul. Și cred că sibienii ar trebui să se gândească că acest oraș are nevoie de o șansă. De dezvoltare și de continuare a unor activități în cadrul instituțiilor statului locale, la un alt nivel, dus la un alt nivel. Iar această șansă, cel puțin în ceea ce mă privește, mă consider pregătit să o port”, a spus Ciprian Faraon la Ora de Politică.

Ultima oră

Comentariul meu