Gabby Boucher, o vloggeriță australiană de 28 de ani, a inclus Sibiul, România, într-un top mondial al celor mai bune destinații din afara circuitelor turistice populare.
Boucher, care s-a născut în SUA și a copilărit în Australia, a postat un clasament pe blogul ei de călătorie, „Budget Travel With Gabby”, alcătuit din 20 de locuri non-turistice în Europa. Sibiul apare pe locul cinci în clasamentul menționat, notează ziarul Adevărul.
Boucher a vizitat Sibiul în 2023 și a fost impresionată de arhitectura orașului, de atmosfera sa vibrantă și de ospitalitatea localnicilor.
„Sibiul este un oraș minunat care merită descoperit”, a declarat Boucher pentru un ziar australian. „Este o combinație perfectă de istorie, cultură și natură. Este un loc care te face să te simți ca și cum ai fi călătorit înapoi în timp.”
Boucher a recomandat Sibiul ca destinație turistică pentru persoanele care caută o experiență autentică și unică.
„Sibiul este o „nestemată turistică” care merită descoperită de mai mulți oameni”, a spus ea. „Este un loc care te va încânta și te va impresiona.”
„România în culori. De ce m-am îndrăgostit de Sibiu”
În preambulul materialului dedicat exclusiv Sibiului, americanca din Australia a explicat cum a ajuns să exploreze locuri mai puțin cunoscute, adevăratele „nestemate” turistice de care tot pomenesc în ultimii ani experții în domeniu, „geme” care de cele mai multe ori se află în afara circuitelor consacrate.
„Cea mai bună iubire este cea care vine pe neașteptate. Când ceva nou apare de nicăieri și îți smulge inima, pur și simplu nu există bucurie mai mare! De aceea îmi place să călătoresc spre destinații neașteptate”, a mărturisit Gabby, vlogger străin.
În schimb, despre orașele turistice renumite a spus că: „Oricât de uimitoare ar fi, o parte din magie se pierde atunci când știi deja la ce să te aștepți. În cele din urmă, să vezi un reper faimos pe care l-ai văzut de nenumărate ori în fotografii, nu mai naște același fior uluitor pe care îl are descoperirea a ceva nou. Sunt acele întâlniri neașteptate cu necunoscutul care mă fac cu adevărat să iubesc călătoriile”.
Labirintul de străzi și fascinantele clădiri colorate ale Sibiului
„Caleidoscopul” de culori, labirintul de străzi și arhitectura specifică Centrului Vechi în mod special au făcut-o să remarce: „Sibiul este format din atât de multe străzi întortocheate, așa că este destul de ușor să te pierzi. Chiar și atunci când mi-am pierdut drumul, formele și modelele unice ale clădirilor m-au captivat până mi-am recăpătat simțul direcției. Fiecare culoare de vopsea s-a lipit de clădiri, de la pasteluri decolorate la dungi vibrante. Această gamă caleidoscopică de culori a făcut chiar și cele mai pustii alei să arate frumos”.
Ultima oră
- Accident cu 7 răniți pe DN1 la Șelimbăr în zona Extaz. O șoferiță n-a dat prioritate (foto) acum 9 ore
- Peste 200 de manifestanți la protestul din centrul Sibiului pentru reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Au adus un cosciug cu numele lui Iohannis pe el (video foto) acum 13 ore
- Șoferul de pe Bolt care a făcut accident în Sibiu. Era așa de beat încât polițiștii nu l-au putut testa acum 14 ore
- Inconștiență în trafic la Sibiu. Un șofer Bolt a condus haotic și a făcut accident (video) acum 16 ore
- Femeie de 70 de ani, salvată de jandarmi. S-a rătăcit cu câinele în Păltiniș acum 17 ore