Noua clădire a Ambulatoriului pentru Adulți al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu, inaugurată cu fonduri europene (video)

Vineri, 24 noiembrie 2023, a fost inaugurată noua clădire a Ambulatoriului pentru Adulți al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, cea mai recentă investiție realizată de către Consiliul Județean Sibiu, în infrastructura de sănătate.

Noua clădire a Ambulatoriului pentru Adulți al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu, inaugurată cu fonduri europene (video)

La inaugurare au participat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, alături de administratorul public al județului, Adrian Bibu, echipa de proiect, conducerea Spitalului de Psihiatrie și numeroși participanți la cea de-a treia ediție a conferințePsihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate, organizată la Sibiu între 23 25 noiembrie ac.

Între aceștia s-a aflat și dl. academician prof. univ. dr. Mircea Lăzărescu, care a arătat că „Spitalul de Psihiatrie din Sibiu este cel mai vechi și, totodată, cel mai de actualitate spital de psihiatrie din România. El corespunde unei viziuni apsihiatriei comunitare.”

Dr. Lucian Paziuc, președinte  al Asociației Spitalelor de Psihiatrie din Romania, a apreciat că la Sibiu se vede luminița de la capătul tunelului în domeniul psihiatriei din România”, punctând buna colaborare a autorităților județene și a managementului instituției medicale gazdă în modernizarea spitalului.

Toate aceste lucruri au fost arătate în contextul în care, potrivit doamnei Cătălina Constantin, director al Centrului Național de Sănătate Mintală si Luptă Antidrog, „un raport al Organizației Mondiale a Sănătății realizat înaintea pandemiei, arăta că unul din cinci oameni va dezvolta o problemă de sănătate mintală, iar acum, post Covid, datele arată cu unul din doi oameni se va afla în această situație.”

Obiectivul inaugurat a fost realizat în cadrul proiectului Investiții în infrastructura existentă a Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate adulți, finanțat din fonduri europene, obținute de CJ Sibiu prin POR 2014 – 2020, în valoare de 10,69 milioane lei, la care se adaugă o contribuție proprie de 213.000 lei.

Consiliul Județean Sibiu își cunoaște menirea și caută să găsească soluții care să-i ajute pe oameni. Această clădire, pe care astăzi o inaugurăm, este în folosul oamenilor care au nevoie de ajutor. La fel sunt și toate celelalte clădiri medicale pe care le-am reabilitat și modernizat, aducându-le la nivelul dorit de pacienți și medici. Sunt dovada că tot ceea ce ține de noi, ca autoritate județeană, facem”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Constructorul desemnat prin licitație publică să realizeze lucrarea a fost SC „NV Const” SRL, companie sibiană care, tot prin fondurile europene obținute de către ConsiliulJudețean Sibiu, a reabilitat Pavilionului IV al Psihiatriei, unde funcționează Secția Gerontologie Psihiatri, cu o capacitate de 50 de locuri.

Ambulatoriul pentru adulți este amplasat pe locul fostei ”Camere de gardă”, o clădire veche, cu probleme structurale, igrasie și ineficientă din punct de vedere termic. În plus,dimensiunile clădirii, care avea un singur nivel, în suprafață de 243 mp, nu permiteau spitalizările „de zi”.

Noua construcție are o suprafață de 1.312 mp fiind compusădin demisol și trei etaje și include 20 de spații medicale (cabinete de consult, săli de tratament), laborator cu săli de recoltare, registratură, 3 săli de așteptare (câte una la fiecare nivel), fiind dotată cu lift pentru transport persoane.

În premieră, noul Ambulatoriu pentru adulți va avea un laborator de analize medicale ce va putea fi acreditat RENAR, iar de serviciile sale vor beneficia și sibienii care nu sunt internați, în baza trimiterii de la medicul de familie.

Tot în premieră, aici vor funcționa două noi cabinete medicalepentru specializările endocrinologie și medicină internă iar pentru consultațiile neurologice va fi amenajat încă un cabinet.

Astfel, pacienții nu vor mai trebui transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru consult la cele două specializări.

La ultimul etaj a fost amenajat un spațiu multifuncționaldestinat ergoterapiei (pictură, sculptură în lut, gătit etc) și pregătirii profesionale a personalului angajat.

Tot în cadrul proiectului derulat de către Consiliul Județean Sibiu, noul Ambulatoriu va fi dotat cu echipamente performante: analizor  pentru detecția prezenței drogurilor în organism și analizoare pentru biochimie, microbiologie, sediment urină, nivel VHS din sânge. Dotările de laborator vor mai include un incubator de culturi bacteriene, centrifugă, autoclav și frigidere. În sprijinul activităților de investigații imagistice, vor fi achiziționate câte un ecograf Doppler, electroencefalograf, electromiograf și holter EKG.

Procedurile de achiziție a dotărilor au fost parcurse, fiind furnizate deja unele echipamente de laborator.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică