cel mai bine cotați artiști avangardiști ai momentului expun la sibiu intr-un spațiu neconvențional (video)

Paisprezece artiști contemporani din Sibiu, sau care au legătură cu orașul nostru, expun de vineri, 24 noiembrie, la Atelierul de rame de pe strada 9 Mai, într-o galerie mai puțin convențională. Aflată la etajul atelierului de rame, ocupând primul nivel și mansarda, galeria se numește sugestiv „La pătrat”.

„E un spațiu liber, ales de artiști, în care se poate lucra, se poate discuta. Fiind un atelier de rame, în fond artiștii au venit să înrămeze, discuțiile au mers dincolo de ramă, ca să zic așa, prin faptul ca nu existau locuri prea multe de expoziție și expunere în Sibiu. Totodată se căuta un loc neconvențional. Toate aceste elemente angrenate într-un spațiu care se dezvolta continuu au ajuns să definească ce se întâmplă astăzi, o expoziție colectivă complexă și avangardistă. Premisa noastră a fost să căutăm noul acela efervescent, să-l expunem, să-l contactăm și să-l punem în ramă la Atelierul de rame”, explică Sergiu Pavel, curatorul expoziției.

Irina Ene a avut sarcina de a lua pulsul atmosferei din expoziție și să creeze un desen-happening pe măsură ce primii vizitatori au început să pășească în galerie. „Este vorba despre tema La pătrat, despre ideea de dublu, și atunci am venit cu propunerea de a lucre cu ambele mâini, deci la dublu, folosindu-mi ambele emisfere cerebrale. Am creat o imagine pentru care nu am realizat schițe în prealabil, m-am gândit să vin și să văd ce iese de la sine”, a declarant Irina.

cel mai bine cotați artiști avangardiști ai momentului expun la sibiu intr-un spațiu neconvențional (video)

O parte dintre artiștii care expun se află la începutul carieiei lor artistice, o parte sunt nume binecunoscute ale noului val de artiști români contemporani, cu lucrări expuse atât la noi cât și peste hotare. Pe afiș sunt nume ca IRLO și Obie PLATON, artiști murali care au „înnobilat” zidurile Bucureștiului și ale altor orașe și capitale ale lumii.

Deși numele său e legat mai ales de arta murală, IRLO expune la Sibiu două pânze imense, cu imagini florescente ale unor ființe fabuloase, desprinse parcă din Avatar și un portret al familiei sale rămase la Arad, în timp ce eul său mai tânăr rătăcea prin lume pentru a-și găsi vocea și calea. Pentru IRLO „arta stradală este o formă de cetățenie activă. Și în cazul celor care colaborează cu autoritățile și fac astfel orașul mai frumos, dar și în cazul celor care își expun ideile sau ridică întrebări sociale și politice fără să ceară voie”.

Lucrările lui Tara von Neudorf, cunoscut pentru atitudine de frondă și pentru lucrările sale ireverențioase, cu un puternic mesaj politico-istoric, populează parterul expoziției. Ele debordează de culoare și semne, de inscripții și mesaje anti-sistem.

cel mai bine cotați artiști avangardiști ai momentului expun la sibiu intr-un spațiu neconvențional (video)

„M-am apucat de arte la aproape 26 de ani, mai întâi am studiat istoria și chiar am predate istoria, încă mai predau istoria prin intermediul acestor lucrări, pentru că optzeci și ceva la sută din lucrările mele au subiect istoric. Unele dintre ele au inspirație politică: războiul din Ucraina, sau din Cecenia, din Irak, sau din Libia, Yemen, sau din Gaza; bine, astea din Gaza sunt de mai de mult. Am și lucrări mai recente, dar am refuzat să le expun pentru că unele lucruril nu pot fi expuse, nu pot fi arătate”, a declarat acesta.

Expoziția cuprinde și o colecție de haine create de Tara von Neudorf, AMPRIMITMARFĂ și Gossip Tree.

cel mai bine cotați artiști avangardiști ai momentului expun la sibiu intr-un spațiu neconvențional (video)

Alexandru Cinean, Albert Sofian, Chris Balthes, Raluca Elena Coșăreanu, Louis Guermond, Ștefan Jammer, Alexandru Bunescu, Cristian Păcurariu, Ștefan Radu Crețu, Nicolae Romanițan, Andrei Popa Pixar, Andy Ciocan sunt celelalte nume de artiști care expun și care vă așteaptă să descoperiți arta sibiană la Atelierul de rame până în 15 ianuarie 2024.

Ultima oră

Comentariul meu