PNL Sibiu: "Încep lucrările la Autostrada Sibiu – Făgăraș." Raluca Turcan: Motoarele economice ale Regiunii Centru, Sibiu și Brașov, au nevoie de o ”curea de transmisie” (C.P)

Liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, a participat vineri la semnarea contractului pentru tronsoanele 1 și 2 ale Autostrăzii Sibiu – Sighișoara.

PNL Sibiu: "Încep lucrările la Autostrada Sibiu – Făgăraș." Raluca Turcan: Motoarele economice ale Regiunii Centru, Sibiu și Brașov, au nevoie de o ”curea de transmisie” (C.P)

”Știu de cât timp e așteptată o autostradă care să lege Sibiul de Brașov, iar acum consemnăm momentul în care încep, în sfârșit, lucrările. Astăzi am participat la Ministerul Transporturile la semnarea contractului de atribuire a doua tronsoane din autostrada Sibiu Brașov, alături de colegul meu, Ministrul Sorin Grindeanu, de către directorul CNAIR si firma  câștigătoare pe tronsoanele Boita -Avrig-Marșa si Avrig-Marșa -Arpașu de jos. Vorbim deocamdată de jumătate din drumul până la Brașov, însă sunt în desfășurare procedurile pentru ca cele două municipii să fie unite cu o autostradă”, a transmis Raluca Turcan.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesar construirii autostrăzii Brașov – Făgăraș a fost semnat în vara anului 2021, iar anul viitor ar putea fi lansată licitația pentru construcția celor circa 50 de kilometri dintre Făgăraș și Brașov, informează ministrul Culturii.

”Distanța dintre Sibiu și Făgăraș se parcurge acum în cel puțin o oră, iar până la Brașov se mai adaugă o oră, cel puțin, dar, de multe ori, din cauza aglomerației, a nerăbdării unor șoferi și a bravurii altora, se pun în pericol vieți.

Este de subliniat și interesul economic, extrem de important atunci când discutăm de infrastructură. Motoarele economice ale Regiunii Centru, Sibiu și Brașov, au nevoie de o ”curea de transmisie”.

Prin acest proiect crucial, deschidem noi oportunități de dezvoltare economică și facem loc investițiilor și locurilor de muncă. Știm cu toții potențialul uriaș de creștere pe care îl deține zona și știu că în doar câțiva ani vom culege roadele infrastructurii pe care începem să o construim acum”, a mai spus Turcan.

Raluca Turcan a vorbit și despre importanța autostrăzii pentru localitățile din județele Sibiu și Brașov, care sunt acum tranzitate de traficul de mare tonaj.

”De conectarea directă a acestor orașe vor beneficia inclusiv comunitățile de la poalele Munților Făgăraș: Avrig, Porumbacu, Scoreiu, Arpașu de Jos și apoi mai departe spre Brașov, cu Ucea, Sâmbăta de Jos și Beclean.

Traficul de tranzit va fi redus în localitățile din zonă, ceea ce va duce la o scădere semnificativă a poluării și la creșterea gradului de siguranță rutieră.

Sunt convinsă că odată cu această autostradă viața oamenilor din această zona se va schimba rapid, iar noile generații vor avea o altă perspectivă de dezvoltare atunci când camioanele de mare tonaj vor dispărea de pe străzi”, a mai spus Turcan.

Costul total al celor două tronsoane de autostradă este aproximativ 3,4 miliarde de lei.

Proiectarea şi construirea celor 68,04 km de autostradă dintre Sibiu şi Făgăraş a fost atribuită antreprenorului turc Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS.

Tronsonul 1: Boiţa (AutostradaSibiu – Piteşti) – Avrig – Mârşa  (DJ 105G) în lungime de 14,25 km are o valoare de 1,89 miliarde lei fără TVA;

Tronsonul 2: Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km are o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA.

Sursa de finanțare: Programul de Transport (PT)

Durata de execuție: 48 de luni (12 luni proiectare, 36 de luni de execuție)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică