Un ciclon mediteranean aduce ninsori puternice în România
foto: arhivă

Un ciclon mediteranean puternic va afecta o mare parte din sud-estul Europei, inclusiv România, începând de vineri, 24 noiembrie. Meteorologii anunță ninsori puternice, care se vor putea transforma în viscol, scrie portalul de știri ziare.com

Inițial, începând de vineri, va ploua puternic în sudul țării, dar un aer rece va pătrunde dinspre nord, iar ploile se vor transforma treptat în ninsori.

Cele mai mari șanse de ninsoare se pot cădea în Dobrogea, local în Muntenia, în sudul și centrul Moldovei, precum și în partea sudică a Transilvaniei.

Gabriel Păun, cunoscut activist de mediu, președintele Agent Green, avertizează românii care locuiesc în zona Constanța, Galați, Vaslui să fie precauți și să-și facă provizii pentru câteva zile, având în vedere că se anunță vreme deosebit de severă.

„Oameni buni care trăiți pe linia Constanța – Galați – Vaslui. Cu o probabilitate copleșitor de mare vă veți trezi duminică dimineață cu casele îngropate în troiene de zăpadă și drumurile blocate. Dacă autoritățile au ales să nu vă informeze și să se declare ulterior surprinse și depășite atunci luați aminte de ce vă spun căci vă doresc binele.

Nu va veni nimeni să vă ajute că până și armata va fi depășită. Cel mai înțelept ar fi să aveți destulă hrană și apă în casă pentru 3-5 zile cât va dura acest prim episod hibernal. Să aveți lumânări pentru lumină că rețeaua electrică ar putea cădea. Să vă luați câinii în casă că afară va fi moarte sigură. Să aveți lopată bună să faceți tunel la animalele din grajd. Lăsați-le de siguranță încă de sâmbătă seară cât mai multă apă și hrană. Securizați toate obiectele care pot fi luate de rafalele de vânt ca să nu devină proiectile și să facă pagube suplimentare.

Acesta nu va fi un viscol obișnuit ca pe vremuri, ci face parte dintr-o serie de evenimente violente care țin de noua ordine climatică. Vor urma alternativ perioade calde și reci cu inundații extrem de periculoase în multe colțuri ale țării”, scrie Gabriel Păun pe pagina sa de Facebook.

Ultima oră