Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca miercuri, 22 noiembrie, contestaţia depusă de către Ilie Sitariu, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei din 6 noiembrie din Sibiu, împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus, vineri, arestarea preventivă a acestuia.
Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a precizat marţi, pentru AGERPRES, că miercuri, la ora 13,00, este programată judecarea contestaţiei depuse de către inculpatul S.I.
Bărbatul a depus contestaţie în 17 noiembrie, după pronunţarea deciziei de către Tribunalul Sibiu, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul CA Alba Iulia în cursul zilei de marţi, primind termen pentru data de 22 noiembrie.
La propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, instanţa din Sibiu a dispus, săptămâna trecută, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 noiembrie, până la data de 16 decembrie, inclusiv, a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
Bărbatul din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei presupuşi autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară.
Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost prinşi în Marea Britanie, a anunţat, duminică, Poliţia Română.
Cei doi, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost localizaţi în Scoţia, respectiv Irlanda de Nord. Potrivit unor surse judiciare, Marian Cristian Minae a fost prins în Irlanda de Nord, iar Laurenţiu Ghiţă în Scoţia. Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.
Este căutat în continuare cel de-al treilea suspect – Cosmin Costinel Zuleam.
Tribunalul Sibiu a emis, duminică, mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare, în lipsă, pe numele celor trei, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Unul dintre inculpaţi, Marian Cristian Minae, a cărui cerere, formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu a fost respinsă, a depus luni contestaţie.
În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri.