sibiul, gazdă pentru a treia ediție a conferinței de psihiatrie și psihologie medico-legală. participă peste 800 de specialiști

În perioada 23 – 25 noiembrie 2023, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu organizează cea de-a treia ediție a Conferinței  Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – Serviciul Județean de Medicină Legală Sibiu și de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Colegiului Medicilor Sibiu.

sibiul, gazdă pentru a treia ediție a conferinței de psihiatrie și psihologie medico-legală. participă peste 800 de specialiști

Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 23 noiembrie 2023, ora 9, în Aula Magna din incinta Facultății de Medicină , strada Lucian Blaga, nr. 2 A, Sibiu.

Conferința se desfășoară în format hibrid și va reuni peste 800 de medici, psihologi, asistenți sociali, medici rezidenți, masteranzi și studenți. Pe lângă speakeri din domeniul medical, vor participa și reprezentanți ai instituțiilor de sprijin: Poliție, Parchet, Judecătorie și Tribunal.

Evenimentul științific va cuprinde prelegeri educaționale, simpozioane și dezbateri în domeniul medicinei legale, psihiatriei, psihologiei și științelor juridice.

”Ediția a III –a Conferinței „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate”  își propune să expună interrelațiile dintre aceste specializări diferite care, prin continuă colaborare, au ca rezultat succesul terapeutic, constând în reabilitarea socio-familială a pacientului.

Ne bucurăm de faptul că și în acest an există un interes foarte ridicat în ceea ce privește numărul de participanți și, totodată, ne onorează că reputați lectori, din acest domeniu au acceptat invitația de a susține și de a ne împărtăși vasta lor experiență în cadrul conferinței.

Anul acesta ne bucurăm și de prezența unor reputați specialiști din Polonia, Portugalia, Grecia, Croația și Turcia, care ne-au acceptat invitația și ne vor împărtăși din vasta lor experiență”, precizează directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, conf.univ. dr. Ciprian Băcilă.

” Și în acest an, în cadrul evenimentului științific în data de 24 noiembrie 2023, ora 12, va avea loc la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, simpozionul Raportul CPT la 23 septembrie 2023, la care vor participa manageri ai spitalelor de psihiatrie din țară.  Vom încerca astfel, să aducem în actualitate și să dezbatem dificultățile cu care se confruntă actualmente spitalele de psihiatrie și pe această cale sperăm să identificăm soluții care să îmbunătățească calitatea îngrijirilor medicale acordate pacienților”, precizează managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, jur. Florin Neag.

Conferința este creditată de către Colegiului Medicilor din România cu 18 puncte Educație Medicală Continuă.

sibiul, gazdă pentru a treia ediție a conferinței de psihiatrie și psihologie medico-legală. participă peste 800 de specialiști

Ultima oră

Comentariul meu

Publică