Doi dintre ucigașii lui Adrian Kreiner au fost localizați. Se ascundeau în Scoția și Irlanda
Minae (stânga) și Ghiță (dreapta)

Doi dintre cei trei ucigași ai omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost localizați de oamenii legii. Aceștia se ascundeau în Scoția și în Irlanda, pe numele lor fiind emise mandate internaționale de arestare.  

Locațiile presupușilor ucigași ai lui Adrian Kreiner, Minae Marian Cristian și Ghiță Laurențiu, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost depistate de anchetatorii. Aceștia au fost prinși în Scoția și Irlanda de Nord. 

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, au transmis, duminică, reprezentanții IPJ Sibiu.

Vezi aici cine este al treilea ucigaș 

Polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare.

Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora.

Poliția Română continuă activitățile specifice pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză. Zuleam Costinel Cosmin, în vârstă de 31 de ani, este în continuare de negăsit. 

Citește și: Filmul jafului de la Sibiu. Procurorul de caz, detalii importante despre uciderea lui Kreiner 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică