Un șofer vitezoman s-a înfipt cu mașina într-un stâlp la Porumbacu de Sus. Unul dintre pasageri, în stare gravă la spital

Un accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la Porumbacu de Sus.

“La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 00,10, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DJ 105J, în zona localității Porumbacu de Sus”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un șofer vitezoman s-a înfipt cu mașina într-un stâlp la Porumbacu de Sus. Unul dintre pasageri, în stare gravă la spital

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism, un tânăr în vârstă de 19 ani, pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a celor trei pasageri, unul în vârstă de 17 ani și doi în vârstă de 16 ani, localnici, aceștia fiind transportați la spital.

“La fața locului echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru 4 persoane (un adult și trei minori). Echipajele SMURD au transportat spital următoarele victime: un minor de 16 ani politraumatizat, inconștient, intubat la UPU Sibiu iar ulterior la CPU Luther, un minor de 17 ani cu traumatism costal și de membru superior, conștient la CPU Luther, un minor de 16 ani cu traumatism dorsal, conștient, la CPU Luther. Echipajul SAJ prezent la fața locului a preluat un tânăr de 19 ani”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Nu s-au înregistrat probleme de trafic. Cercetările continuă.

Ultima oră