Nuntă ca în povești la Sibiu în familia cântăreței Gabriela Nistor. A costat 130.000 de euro și au participat aproape 1.000 de invitați (video)

Cîntăreața de muzică populară Gabriela Nistor din Sibiu și-a însurat fiul și a devenit soacră-mare.

A fost o nuntă de peste 130 de mii de Euro, cu aproape o mie de invitați și cu o mulțime de artiști faimoși pe scenă. Cântăreața Gabriela Nistor a apărut spectaculoasă ca soacră-mare și a schimbat trei ținute. Una avea inițialele copiilor pe falduri, relatează ProTV.

Cununia religioasă a fost oficiată de părintele Constantin Necula, care a adus lacrimile pe obrajii invitaților. Petrecerea a fost organizată într-un local de lux, iar nuntașii au avut parte de surprize minunate.

Nuntă ca în povești la Sibiu în familia cântăreței Gabriela Nistor. A costat 130.000 de euro și au participat aproape 1.000 de invitați (video)

Cătălin Măruță a fost cel care a găzduit evenimentul, iar Andra a făcut un show de zile mari alături de band-ul ei. Apariția tortului a fost una cu adevărat specială pentru că prăjitura delicioasă a fost coborâtă din tavanul săii. ​Artiștii invitați care au făcut atmosferă sunt Andra, Vladuta Lupau, Carmen Chindtris, Georgiana Vita si Formația Timișul , Codruta Rodean, Bogdan Cioranu, Dan Limbasan, Alina Baca și Adi Neamtu, Ramona Vita, Mihaela Petrovici, Petrica Miulescu Irimica , Puiu Codreanu, Tzanca Uraganu, Claudia Ionas și Florin Ionas Generalul.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică