Anunț finalizare proiect: „Dotare ambulatoriu integrat – Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu“  

 COMUNICAT DE PRESĂ 

 Sibiu, 16.11.2023 

 Anunț finalizare proiect 

„Dotare ambulatoriu integrat – Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu“ 

  Municipiul Sibiu a finalizat implementarea proiectului „Dotare ambulatoriu integrat – Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu“, Cod MySMIS 123919, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8, Prioritatea de Investiții 8.1, Operațiunea A – Ambulatorii. Valoarea totală a proiectului este de 10.284.131,20 lei, din care finanțare nerambursabilă 10.078.448,57 lei (din care 7.198.891,84 lei finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională și 2.879.556,73 lei finanțare de la bugetul de stat), iar contribuția proprie a solicitantului este de 205.682,63 lei. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. 

Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea accesibilității serviciilor de sănătate pediatrică oferită în ambulatoriile din Municipiul Sibiu prin dotarea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, str. G. Barițiu nr. 1-3. Prin proiect au fost dotate ambulatoriile de specialitate din domeniile chirurgie, ortopedie, dermatologie, ORL, oftalmologie, ale Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, precum și extinderea serviciilor medicale pediatrice neacoperite la nivel local/judeţean prin dotarea ambulatoriilor de endocrinologie și alergologie. De asemenea, prin proiect a fost dotat și laboratorul de analize medicale la standarde moderne. Au fost achiziționate peste 280 de echipamente medicale, IT și mobilier, printre care menționăm 3 ecografe, un laborator de studiu al mersului, un laser,o unitate de diagnostic și tratament pentru ORL, o combină oftalmologică, șase analizatoare pentru laboratorul de analize medicale, 3 mese chirurgicale. 

Realizarea investiției a condus la îmbunătățirea capacității de diagnosticare și la creșterea gradului de satisfacție al pacienților. 

Anunț finalizare proiect: „Dotare ambulatoriu integrat – Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu“  

Date de contact beneficiar: Municipiul Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr.2 Biroul pentru Proiecte cu Finanțare Internațională Telefon:0269/208.960, Fax: 0269/208.849. Email: primarie@sibiu.ro

 www.regio-adrcentru.ro 

Anunț finalizare proiect: „Dotare ambulatoriu integrat – Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu“  

www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro 

 Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014- 2020 

 Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. 

Ultima oră